Cerbulescu: „CE nu consideră retroactivitatea o problemă în Ordonanţa 50”

Cerbulescu: „CE nu consideră retroactivitatea o problemă în Ordonanţa 50”
Publicat de CAPITAL la 11 noiembrie 2010, 16:55

Retroactivitatea nu este o problemă care trebuie luată în discuţie în Ordoanţa 50/2010, au declarat oficiali din Comisia Europeană, potrivit Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

"Am discutat cu oficialii din Comisia Europeană şi nici ei nu consideră că aşa-zisa retroactivitate în Ordonanţa 50/2010 ar fi o problemă", a declarat pentru EVZ, Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), după ce s-a întors de la Bruxelles.
Băncile au cerut în repetate rânduri ca Ordonanţa 50 să nu se aplice şi creditelor în derulare, ceea ce scotea în afara incidenţei acestei legi peste 8 milioane de împrumuturi. Adică nu ar fi influenţat cele peste 4,5 milioane de debitori, ci numai pe cei care urmează să-şi facă un împrumut.

Potrivit acestuia, unul din principalele motive pentru care au mers la Bruxelles, a fost pentru a discuta OUG 50 şi pentru a cere mai mult timp de răspuns în scrisoarea pe care autorităţile române vor trebui să o trimită Comisiei Europene.
"Au fost de acord cu perioada de o lună jumătate cât am cerut noi, dar putem prelungi acest termen dacă este nevoie", a mai spus şeful ANPC
Informații articol
Etichete: ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.