Liviu Dragnea, șeful PSD, Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă sau Victor Ponta, fost premier, actual lider al PRO România sunt printre cei care își așteaptă motivarea sentințelor.
Judecarea apelurilor în aceste cazuri este întârziată de redactarea acestor decizii. Asta în contextul în care șefa Înaltei Curți, Cristian Tarcea, a cerut judecătorilor să profite de vacanța instanțelor și să termine până la 1 septembrie redactarea motivărilor în dosarele penale, în caz contrar urmând să sesizeze Inspecția Judiciară. 

Liviu Dragnea

Cel mai cunoscut caz este al președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, judecat pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

Liderul PSD chiar a avut o reacție dură la sfârșitul lunii iulie. Politicianul a acuzat că ar fi auzit zvonuri că se încearca găsirea a trei judecători care să-l condamne.

21 iunie 2018: Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni în Dosarul angajărilor fictive. Decizia a fost luată în majoritate: magistrații Geanina Arghir și Constantin Epure au fost pentru condamnare, în timp ce judecătorul Ștefan Pistol ar fi vrut achitare.

Darius Vâlcov

8 februarie 2018: Darius Vâlcov a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru trafic de influență, spalare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupate.

Decizia de condamnare a fost luată în unanimitate de toți judecătorii din complet: Silvia Cerbu, Simona Elena Cirnaru și Maricela Cobzariu.

Vezi lista a celor mai importante 10 dosare care au trecut de faza de fond la Înalta Curte, potrivit Ziare.com.