Cele 4 cărți pe care trebuie să le citiți obligatoriu. Bill Gates, fondatorul Microsoft le recomandă
SURSA FOTO: Facebook, Bill Gates
Bill Gates propune patru cărți care ne pot ajuta să înțelegem mai bine lumea în care trăim. Fondatorul Microsoft a ales lucrări ce abordează teme actuale, de la impactul inteligenței artificiale și al progreselor tehnologice, la lecțiile din trecut despre leadership și stabilitatea societății. Fiecare dintre aceste cărți, recomandate pe blogul său, oferă o perspectivă valoroasă asupra schimbărilor rapide din lumea noastră și cum le putem înfrunta cu succes.
O carte este întotdeauna un cadou binevenit, iar acum, la finalul unui an dificil din punct de vedere economic, politic și social, Bill Gates recomandă patru titluri care ne pot ajuta să înțelegem mai bine lumea în care trăim. Fondatorul Microsoft a oferit recenzii pentru fiecare dintre aceste volume și a explicat pe blogul său de ce au lăsat o impresie deosebită asupra sa în 2024, dintre toate cărțile citite.
„Toate cele patru cărți ne ajută, într-un fel sau altul, să înțelegem lumea în care trăim mai bine. Nu am ales această temă în mod intenționat, dar nici nu m-a surprins că am ajuns acolo. Este firesc să încerci să înțelegi ce se întâmplă atunci când se produc schimbări bruște, cum se întâmplă azi”, a spus Bill Gates.
Cărțile care l-au impresionat pe Bill Gates în 2024
În selecția sa, Bill Gates a exclus romanele de ficțiune, optând pentru lucrări de non-ficțiune care abordează teme de actualitate și care ajută la înțelegerea unor aspecte esențiale ale lumii contemporane.
„Două dintre cărțile din listă se concentrează pe viitor și pe modul în care inteligența artificială și progresele tehnologice ne schimbă viața, educația și relațiile interumane. A treia carte ne arată trecutul, lecțiile de leadership extrase din vremuri dificile care sunt, în același timp, reconfortante și fascinante. Iar ultima carte din selecția mea este despre prezent și te va ajuta să apreciezi mai bine structura fundamentală a societății”, a explicat Gates.
„An unfinished Love Story” de Doris Kearns Goodwin
Gates descrie această lucrare ca fiind „centrată pe viața autoarei și a regretatului ei soț, expert în politici publice și scriitor de discursuri pentru președinții Kennedy și Johnson, în perioada celor mai turbulente momente din istoria modernă a SUA. Doris este o scriitoare excepțională, iar capitolele despre povestea ei de dragoste sunt la fel de captivante și revelatoare ca și cele despre asasinarea lui Kennedy sau despre războiul din Vietnam”.
„The Anxious Generation” de Jonathan Haidt
„Această carte este esențială pentru oricine are în grijă tineri sau lucrează cu ei. M-a făcut să reflectez asupra experiențelor din propria mea tinerețe, când aveam libertatea să petrec mult timp în afacere, fără supraveghere constantă din partea adulților și, uneori, chiar să înfrunt dificultăți. Haidt analizează cum trecerea de la o copilărie bazată pe joacă la una marcată de utilizarea telefoanelor mobile transformă dezvoltarea cognitivă a copiilor și felul în care își gestionează emoțiile. Ce apreciez la această lucrare este că nu doar identifică problemele, ci propune soluții concrete.” Cartea a fost tradusă în România sub titlul „O generație în pericol”.
„Engineering in Plain Sight” de Grady Hillhouse
Gates explică: „V-ați întrebat vreodată ce sunt acele structuri misterioase pe care le întâlnim zilnic, precum țevi care ies din pământ sau turnuri de telefon? Dacă da, această carte este pentru voi. Hillhouse examinează elementele obișnuite ale infrastructurii noastre, de la cabluri până la turnuri de telecomunicații, și explică rolul lor și modul în care funcționează. O lectură fascinantă care răspunde curiozităților la care nici nu te-ai gândit că ai avea răspunsuri.”
„The Coming Wave” de Mustafa Suleyman
Gates consideră această lucrare un „must-read” pentru oricine vrea să înțeleagă cum evoluțiile tehnologice, în special inteligența artificială și editarea genetică, vor remodela profund societatea. „Mustafa Suleyman are o înțelegere extraordinară a istoriei științifice și reunește o expunere detaliată a modului în care aceste tehnologii vor afecta fiecare aspect al vieții. Cartea nu doar că prezintă riscurile la care trebuie să fim atenți, dar explică și cum să ne pregătim pentru a maximiza beneficiile acestora, fără a ceda în fața pericolelor. Dacă vrei să înțelegi ascensiunea inteligenței artificiale, aceasta este cartea potrivită.”
Cartea bonus recomandată de Bill Gates
În plus, Bill Gates a sugerat și o lucrare mai puțin convențională, dar deosebit de interesantă pentru fanii sportului. Este vorba despre „Federer” de Doris Henke. „Această carte nu este pentru toată lumea, dar dacă ești un fan al lui Roger Federer, „Federer” oferă o retrospectivă excelentă asupra vieții și carierei sale”, a adăugat Gates.
Aceste recomandări sunt o oportunitate de a înțelege mai bine provocările și transformările lumii contemporane, prin intermediul unor cărți care nu doar că educă, dar și inspiră
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





