Brokerii vor ocupa un spaţiu de aproape 1.000 mp, la primul etaj al clădirii care, alături de Vila Oromolu, face parte din ansamblul Aviatorilor 8. Lucrările de amenajare a noului sediu se vor finaliza până la sfârşitul lui 2018, urmând ca, de la începutul lunii noiembrie, CBRE să-și desfășoare temporar activitatea în spațiile de lucru flexibile Spaces din Campus 6, complex dezvoltat de către Skanska și administrat de către CBRE. Proiectul Campus 6 este situat lângă Universitatea Politehnică, în zona de centru-vest a capitalei.

“Era firesc ca, în momentul în care am decis să ne mutăm, să abordăm acest proces cu tot profesionalismul și know-how-ul pe care ni le conferă experiența. Ne-am propus să facem din schimbarea sediului un adevărat studiu de caz, în care să folosim cele mai noi tehnologii și aplicații pe care le deținem, pentru a arăta cum se poate face trecerea de la aspectele ce țin de funcționalitatea, siguranța și confortul unor spații de birouri spre zona de experiență superioară a utilizatorului”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director al CBRE Romania.

Clădirea de birouri din ansamblul Aviatorilor 8, dezvoltată de NEPI Rockcastle, dispune de o suprafață totală închiriabilă de peste 7.700 mp și de o parcare cu 202 locuri, amplasate pe trei niveluri subterane. În afară de CBRE, chiriașii proiectului sunt: concernul american General Electric, care are aici sediul centrului de soluții software, Fitbit, producător american de echipamente de monitorizare a activității fizice și compania americană Philip Morris. Proiectul Aviatorilor 8 este evaluat la 40,7 mil. euro şi generează o chirie anuală de 2,7 mil. euro, potrivit proprietarilor. 

CBRE este cea mai mare companie de consultanţă imobiliară după cifra de afaceri raportată în 2017.  

Te-ar putea interesa și: