Cea mai bună apă pentru sănătate.
„Nu există nicio bază fiziologică pentru care aceste ape speciale ar avea vreun beneficiu metabolic, față de apa obișnuită, simplă”, a spus Roger Fielding, cercetător la Centrul de Cercetare a Nutriției Umane Jean Mayer USDA de la Tufts, Boston.
Fielding susține că cel mai bun lucru de făcut este pur și simplu să bem mai multe lichide pentru a evita deshidratarea, conform drugs.com.
Care este cea mai bună apă pentru sănătate
Fielding a îndemnat oamenii să verifice etichetele nutriționale, chiar și pe apă. Apele etichetate cu „electroliți adăugați” pot conține sodiu adăugat. Adulții ar trebui să consume mai puțin de 2 grame de sodiu pe zi.
„Dacă cineva consumă cantități mari de apă cu niveluri ridicate de sodiu, ar putea să-și crească riscul de hipertensiune arterială și al altor efecte cardiovasculare negative, asociate cu aportul excesiv de sare”, a spus Fielding. „Dar majoritatea acestor băuturi care oferă astfel de electroliți sunt destul de diluate”, a adăugat el.
Chiar și pentru persoanele care transpiră mult este „foarte dificil să induci un deficit de electroliți”, consideră acesta.
Electroliții ajută organismul în îndeplinirea sarcinilor importante
Electroliții, cum ar fi sodiul și potasiul, ajută organismul în îndeplinirea sarcinilor importante. Se găsesc în alimente și băuturi și sunt produși în mod natural de organism.
„Concentrațiile de electroliți din interiorul celulelor noastre, precum și din fluidele din afara celulelor noastre, cum ar fi sângele, sunt strict controlate și reglementate”, a spus Fielding.
Aceste concentrații au un impact asupra modului în care funcționează mușchii, a modului în care funcționează rinichii și asupra modului în care inimile bat de aproximativ 72 de ori pe minut.
„Creșterea concentrațiilor de electroliți prin consumul unei băuturi nu va influența concentrațiile generale de electroliți din corpul nostru”, a subliniat Fielding.
Cât de sănătoase sunt apele alcaline
Unele ape sunt etichetate drept „alcaline”, sugerând că ajută la echilibrarea nivelului pH-ului organismului (acid-alcalin). Însă Dr. Bess Dawson-Hughes, profesor la Tufts, a declarat că nu există nicio dovadă că tinerii sănătoși beneficiază de consumul lor.
„Nu avem dovezi directe care să arate un beneficiu al intervențiilor privind apa alcalină, în comparație cu intervențiile privind apa non-alcalină”, a spus Dawson-Hughes.
„Dacă ești o persoană în vârstă, ai o dietă care îți provoacă aciditate , e bine să bei apă alcalină”, a adăugat ea.
„Când suntem tineri, rinichii sunt suficient de funcționali pentru a face ajustările necesare pentru a ne echilibra pH-ul, prin eliminarea de ioni de hidrogen suplimentari”, a spus Dawson-Hughes.
Apa ne ajută să nu ne deshidratăm
„Când îmbătrânim, rinichii își pierd această capacitate. Dacă rinichiul nu poate scăpa de excesul de acid, ghiciți ce se întâmplă în continuare?”, a spus ea. „Osul este resorbit sau pierdut, deoarece osul este, în esență, un rezervor alcalin”, adaugă ea.
„Cea mai bună soluție pentru a preveni deshidratarea, este apa”, a spus Fielding. „Apa este mai importantă decât orice, cu excepția unor circumstanțe extreme”, afirmă Dawson-Hughes.