De la 1 iulie ne vor fi eliberate cărţi de identitate după model european. Mai mult, cine doreşte poate opta pentru cărţi de identitate electronice. Aşa au anunţat autorităţile care susţin că noile buletine vor conţine inclusiv amprentele titularului.
În Nota de Fundamentare a proiectului de ordonanță sunt câteva informații despre cipul noilor acte de identitate, precum și despre modul în care se face accesul la date:

Cartea electronică de identitate (CEI) și cartea electronică de rezidenţă (CER) nu utilizează tehnologia RFID (Identificarea prin Radio Frecvență). Mai pe înțeles, RFID reprezintă o metodă de identificare automată care se bazează pe stocarea și regăsirea datelor fără atingere, la distanță, prin unde radio. Tehnologia RFID a trecut de-a lungul timpului prin numeroase controverse.

Noile acte de identitate, CEI şi CER, vor avea incorporat un cip dublă interfaţă, cu contact şi contactless. Cip-ul va include un microcontroler integrat, cu capabilităţi de procesare criptografică, o memorie internă şi o antenă pasivă. Comunicaţia cu un cititor se face conform standardului de comunicaţii şi protocoale ISO 14443, iar pe interfaţa contact se face conform standardului de comunicaţii şi protocoale ISO 7816.

Citeşte şi SE SCHIMBĂ BULETINELE DE IDENTITATE! Tot ce trebuie să știi

Tehnologia smart card contactless utilizată permite accesul la datele electronice doar în condiţiile în care se autorizează citirea acestora. Asigurarea confidenţialităţii datelor transmise/ primite între CEI/CER şi cititor se face prin utilizarea metodelor criptografice şi/sau a unei infrastructuri de chei publice.
Accesul la datele necesare creării semnăturilor digitale va fi permis numai după o validare suplimentară de către titularul CEI, cum ar fi un număr personal de identificare (PIN). Tot ca măsuri de securitate, trebuie menţionat că tehnologia contactless cip inteligent are implementate intern măsuri de protecţie avansată împotriva accesului neautorizat şi duplicării informaţiilor.

Interfaţa cu contact asigură titularului CEI/CER conexiunile la sisteme informatice pentru autentificare şi autorizare.

Memoria inclusă în cip va avea următoarele zone:

  • zona de date cu caracter personal (cele prevăzute în forma şi conţinutul CEI/CER), protejată la scriere/ modificare, astfel încât să nu fie posibilă înscrierea altor date decât cele permise de lege;
  • zona de date biometrice, la care accesul se face numai pe baza unor certificate digitale eliberate de statul român;
  • zona de certificate digitale.

În privinţa certificatelor digitale înscrise în CEI/CER, trebuie menţionat că acestea reprezintă o „carte de identitate” virtuală şi permit identificarea fără echivoc a titularului în mediul electronic. Existenţa acestor certificate va da posibilitatea titularului de a utiliza „semnătura digitală”, ceea ce pentru documentele electronice echivalează cu semnătura olografă aplicată pe documentele tipărite.

Dintr-o altă perspectivă, semnătura digitală nu poate fi negată de titular, în sensul că ulterior utilizării acesteia nu va putea invoca faptul că a fost falsificată.