Ați fost testat pozitiv pentru Omicron? Specialiștii spun ce trebuie să faceți

Chiar dacă nu ați contractat virusul, este bine să fiți pregătit, spun specialiștii. Până acum, datele arată că persoanele infectate cu Omicron au simptome mai ușoare decât cele infectate cu Delta, explică dr. William Li, autorul cărții ”Eat To Beat Disease”.

Simptomele variantei Omicron sunt durerea în gât, un nas care curge, congestie, dureri de cap, oboseală și dureri musculare. Dar pentru că acestea sunt aceleași simptome care apar și în cazul infectării cu varianta Delta, specialiștii nu știu dacă există anumite diferențe majore între ele, scrie Parade.

Pentru pacienții infectați cu Omicron, administrarea de medicamente fără prescripție medicală pentru răceală și gripă, cum ar fi Ibuprofen sau paracetamol, poate fi de ajutor pentru ameliorarea simptomelor, adaugă dr. Li.

Vaccinarea poate face diferența?

Nevaccinații, vaccinații și vaccinații cu doza booster vor experimenta, probabil, efecte diferite ale medicamentelor.

Fiecare om are niveluri diferite de imunitate

În plus, trebuie luat în considerare și faptul că fiecare om are niveluri diferite de imunitate, iar acesta este un factor major atunci când vine vorba de eficacitatea medicamentului.

„Oamenii care sunt complet vaccinați și au făcut și a treia doză de vaccin par să experimenteze o formă mai ușoară a infecției cu Omicron”, spune dr. Li. „Ei sunt cei care pot simți o ameliorare a simptomelor după medicamentele pentru răceală și gripă fără prescripție medicală. Persoanele care nu au luat doza booster pot prezenta simptome mai severe dacă imunitatea lor a scăzut. Iar cei care nu au fost încă vaccinați ar putea să resimtă cele mai severe simptome”, susțin medicul.

Omicron a devenit varianta dominantă, dar Delta este încă aici

De asemenea, este important să ne amintim că, deși Omicron a devenit varianta dominantă, Delta este încă aici. Pentru simptome asemănătoare răcelii și gripei, se pot lua medicamente fără prescripție medicală, cum ar fi Ibuprofen și Paracetamol, pentru ameliorarea simptomelor.

Dacă însă apar dificultăți de respirație, tuse progresivă, febră mare, amețeli sau dureri severe în piept sau abdominale, este timpul să mergeți la spital, explică dr. Li. Aceste simptome pot necesita o evaluare medicală mai detaliată pentru a determina dacă este necesar un tratament mai agresiv sau o monitorizare mai atentă în spital.

„Arsenalul existent de medicamente împotriva COVID-19 este analizat pentru efectul lor împotriva celei mai recente variante, Omicron”, spune dr. Li. „Medicamentul antiviral Remdesivir pare să fie în continuare eficient împotriva noii variante”, spune acesta.