Ce substanțe ucid coronavirusul. Nelu Tătaru a făcut anunțul

Ce substanțe ucid coronavirusul. Nelu Tătaru a făcut anunțul
Publicat de Valentina Drăgoi la 29 aprilie 2020, 10:49

Vești încurajatoare pentru români. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru vine cu noi precizări privind distanțarea socială, dar și igiena. Totodată, acesta a anunțat care sunt substanețe care pot ucide coronavirusul într-un minut.

Potrivit ministrului, spirtul este de mare ajutor în lupta cu virusul uciaș, însă nu înlocuiește igiena. Totuși, apa și săpunul sunt cele care stau la baza unei igiene corecte.

„Ajută, și studiile de afară ne arată că tot ce înseamnă dezinfectanți pe bază de alcool de 70% sau pe bază de clor pot ucide într-un minut tot ce înseamnă virus sau coronavirus.

Rămâne ca aceste lucruri să ne intre în reflex în fiecare zi, dar nici acest alcool de 70% și nicio soluție bazată pe clor nu înlocuiesc spălatul cu apa și săpunul”, a declarat Nelu Tătaru la Digi24.

Distanțarea socială, singura soluție

Nelu Tătaru atrage atenția că cel mai important factor care stă la baza protejării de coronavirus este distanțarea socială.

„Nu înlocuiește igiena, nu înlocuiește obiceiul de a strănuta într-o batistă sau în cot, nu înlocuiește păstrarea unei distanțe dacă suntem răciți. OMS spune că trebuie să menținem o distanță socială recomandată de 1.80 metri.

O păstrăm cât mai mare dacă vreți, să ne înțelegem. Momentul este cel în care ne-am însușit măcar conceptul de distanțare socială este un mare lucru”, a adăugat Tătaru.
Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.