Cea care a dus la crearea noii Legi a pensiilor, Lia Olguța Vasilescu, a pus-o la punct, luna trecută, pe Violeta Alexandru, după ce aceasta a declarat că legea creează inechități majore în sistemul de pensii.

Fostul ministru spune că liberala nu cunoaște noua lege.

„Pe mine mă îngrijorează lipsa de profesionalism a doamnei ministru actual al Muncii. În primul rând că dumneaei nu ştie că noua Lege a pensiilor nu se aplică decât etapizat. Adică, anul acesta şi anul viitor, creşte doar punctul de pensie. Apoi, toate acele inechităţi despre care vorbeşte dumneaei că nu au fost corectate nu pot fi aplicate până în 2021, doar de atunci va trebui să se recalculeze toate pensiile aflate în plată. Deci este sarcina dumneaei ca, începând de anul viitor, să înceapă recalcularea pensiilor pe noua Lege a pensiilor, care va corecta toate inechităţile care sunt în sistem. Este evident că oamenii se plâng de inechităţi, dar acestea nu sunt generate de noua Lege a pensiilor, care nici nu a fost aplicată. Tocmai cea nouă corectează inechitățile”, a declarat Olguța Vasilescu, în direct la Antena 3.

Social democrata spune despre aceasta că nu cunoaște absolut deloc legea, dar nici problemele din minister.

„Am văzut nişte lucruri absolut stupide, spuse în spaţiul public de doamna ministru. Mă îngrijorează. Nu face distincţie între o pensie de invaliditate şi o indemnizaţie pentru persoane cu handicap. În capul dumneaei este, aşa, o furtună generală. Nu a înţeles nimic din ce se întâmplă cu dumneaei în ministerul respectiv. Eu înţeleg ce vor să facă, într-un final, şi anume că nu vor să aplice această nouă Lege a pensiilor care presupune, anul viitor, o creştere a punctului de pensie cu 40%. Și să nu mai spună nimeni că nu sunt bani pentru că această majorare înseamnă 16 miliarde de lei.

Noi, în 2016, când aveam un PIB cu o treime mai mic, în România, aveam un deficit pe Fondul de Pensii de 16 miliarde. Statul punea 16 miliarde în plus ca să acopere necesarul pentru Legea pensiilor de atunci. Acum avem un deficit de 2 miliarde de lei. Toată legislaţia este corelată. Dacă vor aplica legea care este în Parlament şi vor incrimina din nou infracţiunea de stopaj la sursă, pentru aproape 2 milioane de oameni, pentru care nu se plătesc contribuţiile la ora actuală, se vor plăti atunci. Se va genera un excedent la Fondul de Pensii, nu un deficit. Acum să vină să spună că va face o nouă Lege a pensiilor, când ea habar nu are ce presupune legea asta…”, a mai spus Olguța Vasilescu.


Te-ar putea interesa și: