Ce cred românii despre asigurările RCA

Aproape 7 din 10 români sunt conștienți că numărul accidentelor rutiere și valoarea despăgubirilor plătite în baza polițelor RCA influențează costul acestor polițe, potrivit celui mai recent studiu privind percepția românilor față de asigurările auto, realizat de IRES – Institutul Român pentru Evaluare și Strategie.

Conform unui comunicat emis de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), studiul relevă și faptul că două treimi dintre respondenți, adică 68%, sunt de părere că fraudele din domeniul asigurărilor au un impact asupra prețului RCA pentru toată lumea, în timp ce doar 28% cred că acest impact se resimte doar pentru cei implicați în accidente.

„După cum se observă, intervievaţii susţin în proporţii mai mari realitatea, şi anume faptul că fraudele din asigurări reprezintă într-adevăr un factor important care influenţează nivelul primei RCA. Reamintim că, recent, poliţiştii din Argeş au reţinut şapte persoane într-un dosar de fraudă cu asigurări RCA. Suspecţii sunt acuzaţi că ar fi regizat accidente rutiere şi apoi ar fi pretins bani de la asiguratori. Din păcate, astfel de cazuri, reflectate de mass-media, nu mai reprezintă de mult cazuri izolate”, subliniază reprezentanţii UNSAR.

Cu cât a crescut dauna medie

Aceeași cercetare sociologică realizată de IRES indică faptul că majoritatea șoferilor români (56%) ar fi extrem de deranjați de situația în care costul reparației efectuate într-un service ar fi mult mai mare în cazul în care aceasta s-ar realiza în baza poliției RCA, comparativ cu cazul în care acest cost ar fi suportat din bugetul personal al șoferului.

„Atât fenomenul fraudelor, cât şi creşterile costurilor cu reparaţiile sunt factori care conduc la creşterea daunei medii RCA, care s-a mărit cu peste 8% în 2023, ajungând la valoarea de 10.750 lei şi care, în final, se suportă din primele de asigurări pe care toţi deţinătorii de vehicule au obligaţia să le plătească”, menţionează sursa citată.

Sondajul a fost efectuat de către IRES în primul trimestru al acestui an, pe un eșantion reprezentativ format din 1.028 de respondenți cu vârsta peste 18 ani, care sunt conducători auto.

UNSAR (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România), fondată în 1994, reprezintă un grup format din 22 de companii de asigurări și reasigurări. Acestea dețin aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Misiunea UNSAR este de a apăra și reprezenta interesele asigurătorilor și reasigurătorilor din România, de a contribui la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, de a promova activitatea de asigurare în țară și de a susține dezvoltarea durabilă a industriei asigurărilor la nivel național și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

Asigurătorii din România care fac parte din UNSAR plătesc despăgubiri în valoare de aproximativ 5,2 milioane de euro în fiecare zi calendaristică.