Comisia UE a aprobat folosirea porumbului şi a bumbacului modificate genetic

Comisia UE a aprobat folosirea porumbului şi a bumbacului modificate genetic
Publicat de CAPITAL la 22 decembrie 2011, 16:18

Comisia Europeană (CE) a aprobat astăzi importul şi procesarea a trei noi variante de porumb modificat genetic, dar şi a uneia de bumbac, atât pentru producerea de alimente cât şi pentru hrana animalelor, fără să aprobe însă cultivarea celor două soiuri în Uniunea Europeană.

Cele trei variante de porumb modificat genetic sunt cultivate de compania elveţiană Syngenta, iar cea de bumbac este produsă de compania nord-americană Dow AgroSciences. Toate cele trei soiuri au primit avizul favorabil al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (AESA) în 2010, care a considerat că îndeplinesc normele de securitate solicitate, scrie Agerpres.

În prima fază, statele membre nu au reuşit să ajungă la un acord privitor la utilizarea acestor soiuri vegetale, iar proiectul a ajuns din nou la nivelul Comisiei Europene, pentru luarea unei decizii finale.

Procedura de aprobare este cea stabilită pentru utilizarea soiurilor modificate genetic în Uniunea Europeană, după ridicarea  din 2004 a moratoriului care interzicea folosirea acestor produse.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.