Astfel, turiştii străini care vizitează Noua Zeelandă vor genera 654 milioane de dolari americani, conform unui nou studiu comandat de MasterCard Worldwide, scrie în comunicatul MasterCard.

Potrivit studiului, activitatea economică asociată sportului ar putea aduce până la 11,7 miliarde de dolari în economia Noii Zeelande, până la sfârşitul acestui deceniu.

Studiul analizează valoarea Cupei Mondiale de Rugby 2011, din perspectiva fluxului comerţului pe termen scurt, generat de cheltuielile făcute de fanii din alte ţări în baruri, cluburi, magazine, hoteluri, case de pariuri şi pe stadionul gazdă.

În plus, cercetarea ia în calcul cheltuielile sponsorilor şi ale organizaţiilor, pentru activităţi de marketing în oraşele în care au loc meciurile şi impactul pe termen lung al turneului asupra economiei Noii Zeelande.

Potrivit raportului, până la sfârşitul acestui deceniu, cheltuielile consumatorilor asociate activităţilor sportive în Noua Zeelandă pot atinge valoarea de 1 miliard de dolari.

Dezvoltarea turismului, sponsorizarea unor activităţi civice şi dezvoltarea afacerilor generate de turneu sunt estimate să ajungă la o valoare de 1,21 miliarde de dolari, în timp ce numărul persoanelor care lucrează în domenii asociate sportului ar putea să crească, ajungând între 52.000 şi 58.000 până la sfârşitul acestui deceniu, conform studiului.

Alţi factori care ar putea intensifica activitatea economică pe termen scurt şi lung sunt
programarea la ore târzii a meciurilor Campionatului Mondial de Rugby 2011 şi dezvoltarea continuă a rugby-ului pe pieţele emergente. De exemplu, România a înregistrat o creştere a participării la meciuri de 222%, de la Cupa Mondială de Rugby din 2003, iar Rusia va concura pentru prima dată la Cupa Mondială de Rugby.