Cătălin Botezatu, mărturisiri şocante: Sunt inconştient, nu îmi este frică de nimic! Relaţia secretă cu soţii Ceauşescu

Cătălin Botezatu, mărturisiri şocante: Sunt inconştient, nu îmi este frică de nimic! Relaţia secretă cu soţii Ceauşescu
Publicat de Bogdan Ungureanu la 1 martie 2020, 08:00

Din exterior, Cătălin Botezatu are, fără îndoială, o viaţă de succes, dar cum simte el această viaţă şi ce sacrificii a trebuit să facă pentru a ajunge în acest punct? Într-un interviu recent, designerul şi juratul de la „Bravo, ai stil! Celebrities” a vorbit despre persoanele care i-au fost aproape, despre frica de moarte, dar şi despre relaţia specială cu cuplul Ceauşescu.

Cătălin Botezatu, în prezent unul dintre cei mai apreciaţi designeri din România, şi-a început cariera drept model. Într-un interviu acordat Libertatea, Botezatu a vorbit despre acea perioadă, despre persoanele cărora le mulţumeşte pentru ce a ajuns acum, dar şi despre cel mai important proiect pe care-l are în 2020.

Preferatul familiei Ceauşescu

Cătălin Botezatu a mărturisit că, pentru el, cariera de model înainte de Revoluţie a fost una cu foarte multe avantaje. Mai mult decât atât, el ar fi fost chiar preferatul familiei Ceauşescu.

“M-am angajat mai întâi la Centrul de Cercetare a Industriei Ușoare, iar apoi mi s-au deschis ușor foarte multe uși. Pentru mine, viața de model a fost foarte frumoasă, foarte ușoară, cu foarte multe avantaje și deschidere foarte mare în ceea ce pivește călătoriile. Eram preferatul familiei Ceaușescu”, a povestit Cătălin Botezatu.

Totuşi, faptul că a reuşit să se menţină în vârf timp de atâtea decenii a pus un preţ greu asupra vieţii sale, recunoaşte acesta.

“Într-adevăr, foarte multă lume se întreabă cum am reușit să mă mențin în top, de la vârsta de 18 ani și până acum. Ceea ce nu știe publicul este faptul că toate acestea au venit cu un preț, au însemnat, pentru mine, și foarte multe sacrificii. Toată lumea trebuie să înțeleagă că este ușor să ajungi sus, dar este foarte greu să te menții. Așa că trebuie să sacrifici de la viață personală, familie, prieteni, până la a-ți neglija, într-o oarecare măsură, sănătatea”, a declarat Cătălin Botezatu.

Niciodată nu a fost cineva care să mă susțină financiar

Celebrul designer spune că este o persoană foarte ambiţioasă şi a vrut tot timpul să-şi demonstreze că este cel mai bun. El a recunoscut totuşi şi ce persoane l-au influenţat şi l-au ajutat în carieră.

“Am ajuns aici datorită mie, pentru că am fost ambițios, am vrut să demonstrez că sunt cel mai bun. Și mie mi s-au întâmplat lucruri frumoase în viață, am avut parte de suișuri și coborâșuri, dar le-am depășit. Am fost dat afară pe ușă, dar am intrat pe fereastră. Da, dacă știu să fac modă, asta o datorez Simonei Vlanga și lui Nae Ivanov, cei de la care am „furat” meserie. Ne lăudăm cu aceste show-uri atât în România, cât și peste hotare. Am debutat în lumea modeling-ului datorită Biancăi Brad, de care am fost îndrăgostit. Despre aceste persoane menționate aș putea să spun că le datorez ceea ce sunt eu astăzi, deși nu au făcut ceva anume pentru mine, dar m-au lăsat în ateliere să învăț. În rest, totul a ținut de mine, de faptul că am vrut să demonstrez că pot să mă dezvolt în mai multe direcții. Niciodată nu a fost cineva care să mă susțină financiar. Am strâns eu bănuț cu bănuț și am făcut ce mi-am dorit. Am pierdut, dar am și câștigat enorm”, a mărturisit Botezatu în interviul pentru Libertatea.

Am trecut razant pe lângă moarte. Nu îmi mai este frică de nimic!

Cătălin Botezatu a fost aproape de moarte, iar acest lucru l-a determinat să facă “un pact imaginar cu divinitatea” şi să promită că se va schimba. Imediat cum s-a simţit mai bine însă, s-a apucat din nou de muncă. Se poate spune că vede acum designerul viaţa prin alţi ochi?

“În momentul în care m-am îmbolnăvit și mă aflam pe mesele de operații, în acele momente mă gândeam tot la prezentările, la proiectele mele de modă. Niciodată nu m-am gândit că mi se poate întâmpla ceva fatal. Am trecut razant pe lângă moarte și nu am realizat. În acele momente, în care nu dormeam și mă luptam cu dureri groaznice, făceam un pact imaginar cu divinitatea, promiteam că mă voi schimba. Nu știu dacă m-am schimbat în totalitate, pentru că imediat ce am reușit să mă simt mai bine, mi-am reluat activitatea. Dacă mă simt bine și nu am probleme de sănătate, nu prea contează ce a fost înainte.

Recunosc, sunt ușor inconștient, dar poate că maturitatea o să-și spună cuvântul și când se va mai întâmpla ceva o să-mi pun frână singur. Deocamdată urmez un regim, îmi iau medicamentele. În acest moment singurul proiect care contează pentru mine este emisiunea de la Kanal D, „Bravo, ai stil! Celebrities”. Pe planul doi sunt prezentările de modă și celelalte business-uri care, din fericire, funcționează foarte bine.

Nu îmi mai este frică de nimic! Dacă e să mori, înseamnă că așa a fost să fie. Dacă mori, nu înseamnă că îți moare și spiritul, treci în altă etapă.

Să nu râvnească nimeni la viața mea, pentru că este una cu foarte mari sacrificii. Ar fi fost mai bine să fiu sărac, dar sănătos și fericit, pentru că cea mai importantă este sănătatea. Degeaba ai bani, pentru că nu poți cumpăra orice cu ei”, a mai povestit Cătălin Botezatu.

Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.