În ce mărci au cea mai mare încredere românii
Românii sunt printre cei mai fideli europeni atunci când vine vorba de mărci de care sunt ataşaţi. Dacă studiem topul Trusted Brands realizat anul acesta de Reader’s Digest, observăm câteva efecte ale unor evenimente recente, dar şi un soi de radiografie a societăţii: de pildă, efectele scandalului aflatoxinei descoperite în lapte asupra topului producătorilor de lactate, dar şi lipsa de încredere a românilor faţă de categorii-socio profesionale foarte importante, cum ar fi profesorii şi medicii.
În topul încrederii se situează categoriile Vitamine şi Furnizori servicii internet (Eurovita şi RCS&RDS), ambele cu o creştere de 9% faţă de 2012.
Brandurile care au reuşit sa îşi păstreze supremaţia în topul încrederii opt ani la rând, de la începutul studiului, sunt Untdelemn de la Bunica la categoria Ulei de gatit, Borsec la categoria Apă minerală si Ariel la categoria Detergent.
Singurele schimbari de lider au aparut la categoriile Produse lactate (unde Napolact a reusit, în 2013, să detroneze la nivel de perceptie şi încredere Danone, câştigatorul precedentelor şapte editii) şi Produse cosmetice (unde Avon a ocupat in acest an pozitia întai, detinută în anii trecuţi de Nivea).
Pe lângă Napolact, care “a depăşit” Danone, se remarcă în acest an, la categoria Automobile, că încrederea în Dacia a crescut de la 16,5% (în 2010) la 22,4% (în 2013).
La categoria Profesii, campionii încrederii la români sunt, ca şi în anii trecuţi, pompierii (88%), pilotii (83%) şi farmaciştii (80%). Pe ultimele trei locuri ale clasamentului se situează politicienii (doar 6% au incredere in ei), liderii de sindicat (cu doar 15% procent de incredere) şi vânzatorii de masini (20%).
Autorii studiului semnalează cu îngrijorare că în România, încrederea în profesori s-a dovedit a fi cea mai mică din Europa (57%, fata de 72% media europeană).
Iată brandurile în care românii au cea mai mare încredere, la categorii locale:
Produse de panificatie: Vel Pitar
Produse lactate: Napolact
Produse din carne: Cris-Tim
Ulei de gatit: Untdelemn de la Bunica
Condimente: Fuchs
Ape minerale: Borsec
Hrana pentru animale: Pedigree
Clinici private: Medlife
Cafea: Jacobs
Pasta de dinti: Colgate
Retailer imbracaminte: Zara
Retailer electrocasnice: Domo
Sapun: Dove
Deodorant: Nivea
Centre comerciale: Kaufland
Cotidiene: Adevarul
Statii radio: Europa FM
Statii TV: Pro TV
Iată brandurile în care românii au cea mai mare încredere, la categoriile europene:
Automobile: Dacia
Electrocasnice: Philips
Computere personale: Dell
Telefonie mobila: Nokia
Operatori telefonie mobila: Orange
Camere foto: Sony
Agentii de turism: Paralela 45
Banci: BCR
Carduri de credit: Visa
Companii de asigurari: Astra Asigurari
Furnizori servicii internet: RCS & RDS
Benzinarii: Petrom
Vitamine: Eurovita
Remedii impotriva racelii si gripei: Nurofen
Analgezice: Algocalmin
Produse de ingrijire a parului: Nivea
Produse de ingrijire a pielii: Nivea
Produse cosmetice: Avon
Detergenti: ArielCereale pentru micul dejun: Nestle
Studiul a fost realizat prin corespondenţă, în perioada septembrie – noiembrie 2012, iar respondenţii au fost selectaţi din baza de date de clienţi activi ai Reader’s Digest din cele 12 ţări europene: Belgia, Republica Cehă, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia şi Slovenia. În perioada mentionată, în Europa s-au trimis 177.500 de chestionare cu întrebari deschise.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





