Candidaţii preselectaţi de SUA pentru preşedinţia Băncii Mondiale

Candidaţii preselectaţi de SUA pentru preşedinţia Băncii Mondiale
Publicat de CAPITAL la 8 martie 2012, 09:15

John Kerry, Susan Rice şi Lawrence Summers sunt cele trei personalităţi preselectate de Statele Unite ale Americii şi din care acestea îl vor alege pe candidatul menit să îi succeadă lui Robert Zoellick la preşedinţia Băncii Mondiale.

John Kerry, candidatul democrat învins de George W. Bush în alegerile rezidenţiale din 2004, conduce în prezent Comisia pentru relaţii externe a Senatului american. Susan Rice este ambasadorul SUA la ONU, iar Larry Summers a fost secretarul Trezoreriei (ministru de finanţe) în administraţia Clinton şi consilier al lui Barack Obama din ianuarie 2009 până în decembrie 2010.

Robert Zoellick şi-a anunţat, la mijlocul lui februarie, plecarea din funcţie la 30 iunie, când ia sfârşit mandatul său de cinci ani.

În virtutea unei regului nescrise, preşedinţia BM revine americanilor, în timp ce funcţia de director general al Fondului Monetar Internaţional este rezervată europenilor.

Consiliul de administraţie al Băncii Mondiale a fixat ca termen limită pentru depunerea candidaturilor data de 23 martie, pentru ca nominalizarea noului preşedinte al instituţiei să aibă loc până la 20 aprilie, când urmează să înceapă reuniunea de primăvară.
Sursa: Agerpes

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.