Lipsa chiriaşilor obligă tot mai mulţi proprietari de imobile să vină cu soluţii inventive pentru a-şi menţine spaţiile în viaţă. O nouă formulă care începe să prindă contur în această perioadă este trecerea pe o treaptă inferioară a imobilelor. Astfel, proprietarii de mall-uri pot opta pentru amenajarea unor spaţii de birouri, cei care deţin centre comercial de tip „retail-box“ pot să încerce varianta spaţiilor industriale sau hotelierii pot apela la spaţii de birouri.

Primele conversii de proprietăţi au şi apărut pe piaţă. Cel mai cunoscut este cazul Rin Grand Hotel, aflat în proprietatea fraţilor Negoiţă, care au decis să transforme 250 de camere din cadrul hotelului în spaţii de birouri, din cauza gradului redus de ocupare. Spaţiul total al noilor birouri este de circa 5.000 mp, iar chiria începe de la 7 euro/mp.

„Proprietarii unor clădiri neperformante sunt forţaţi să apeleze la conversia imobilului în spaţii adaptate noilor cerinte de pe piaţă. Vizate sunt în principal centrele comerciale de tip retail box care s-au închis deja în ţară sau care merg foarte prost. Cel mai probabil acestea vor fi transformate în spaţii industriale“, a declarat pentru capital.ro Dan Ionaşcu, partener al companiei de consultanţă financiară Parker Lewis.

Mall-uri închise

Schimbarea de destinaţie se va aplica în primul rând spaţiilor de retail ce au fost deja închise. Un exemplu în acest sens este mall-ul Armonia din Brăila, dezvoltat de Red Management Capital, care a fost închis în luna august a acestui an, la nouă luni de la inaugurare. Potrivit reprezentanţilor companiei, mall-ul va fi transformat în spaţii destinate magazinelor de tip discount.

Un caz similar este cel al Trident Shopping Center din Sibiu, aflat în proprietatea oamenilor de afaceri Constantin şi Alina Mateescu. Acesta s-a închis după doar patru luni de funcţionare şi spaţiul şi-ar putea schimba destinaţia.

„E posibil să vedem o declasare a spaţiilor. Spre exemplu, o parte dintr-un mall să fie transformată în spaţii de birouri care au chiria la jumătate sau spaţiile de tip retail box să fie transformate în spaţii industriale, care, tot aşa, au chiria la jumătate. Procesul de reconversie este puţin mai greoi, dar infrastructura există şi decât să stai cu un spaţiu gol care îţi face mai mult rău, mai bine îi schimbi destinaţia. Nu cred că o să treacă şase luni până la primele conversii de proprietăţi“, a explicat Andrei Diaconescu, partener al casei de investiţii Capital Partners.

Lăsaţi baltă de chiriaşi

Au apărut şi cazuri de proprietari de clădiri de birouri care au construit pe profilul unui anumit chiriaş şi care după finalizarea imobilului a renunţat la contract. În acest caz este nevoie de o conversie a spaţiului.

Cazul poate fi extins la nivel de ţară, unde sunt o serie de centre comerciale care duc o lipsă acută de chiriaşi, cum este cazul Proxima Shopping Center din Vaslui, construit de lanţul francez de hypermarketuri Inter Marche. Centrul comercial a fost deshis în iunie 2007 cu un singur chiriaş, InterEx, care are închiriaţi 3.200 mp dintr-un total de 10.800 mp. Potrivit unor surse din piaţă, centrul a funcţionat de la deshidere doar cu 40% din spaţii ocupate.

Firmele se întorc în apartamente

„Dacă acum câţiva ani firmele plecau din apartamente şi îşi închiriau spaţii în clădiri special amenajate, acum reapare tendinţa în sens invers. Oamenii care au apartamente şi nu le pot vinde, preferă să le închirieze ca spaţiu de birou sau comercial“, a menţionat Antonio Zărnescu, general manager al Adviser Management Solutions.

Potrivit acestuia, conversia spaţiilor se realizează în principal pentru a diversifica opţiunile de închiriere şi nu pentru că un segment de piaţă merge mai bine decât altul.

„Se păstrează şi din spaţiul iniţial, dar se diversifică şi pe alte segmente de piaţă, pentru o flexibilitate mai mare. Avantajul pe birouri, faţă de retail, este că nu ai presiunea comerciantului, pentru care trebuie să faci campanii de promovare şi să atragi clienţii în mall. În cazul unei conversii trebuie în primul rând să accepţi că ai gândit greşti spaţiul în momentul în care l-ai construit şi să îţi asumi această eroare“, a conchis Zărnescu.
0-41524-grafic.jpg

Te-ar putea interesa și: