Iar în contextul acesta favorabil, brandurile nu întârzie să-și arate strategiile de business și să intre în cursa pentru cine câștigă mai mulți clienți și capital de imagine. O cursă în care fiecare apasă pedala de accelerație așa cum știe mai bine: ba un restaurant nou deschis, ba cu niște oferte care te hipnotizează, atât în mediul online, cât și în afara lui, pentru că nu te poți abține să nu apeși butonul de comandă.

În tot amalgamul de strategii de business, analize de piață și tactici de marketing elaborate, un brand sfidează „normalitatea” în business și își bazează strategia pe o coincidență.

O coincidență plecată de la un produs KFC iconic, copanul de pui. Un copan pe care sute de mii de bucureșteni îl văd zilnic, fără să-și dea seama, în drumul lor către locul de muncă. La metrou. Și nu e vreo statuetă cu un copan pusă în mijlocul peronului. E chiar copanul din harta metroului. Pentru că acolo unde toți se uită să numere stațiile, o magistrală are formă de copan. Și a fost mereu acolo.

Piata-Unirii
Piața Unirii / SURSA FOTO: KFC

Magistrala Poftei nu este la prima tură

Anul trecut KFC a lansat primul val al campaniei în parteneriat cu Metrorex. Timp de o lună, a pus pofta de pui gătit #pebune pe hartă și a oferit călătorilor de la metrou ocazia să transforme copanul din hartă într-unul real. Totul se realiza prin accesarea landing page-ului campaniei și o fotografie cu orice hartă a metroului. Participanții au fost premiați zilnic cu vouchere de 20% reducere și vouchere pentru un produs KFC.

Campania a înregistrat zeci de mii de scanări ale hărții metroului, iar premiile s-au epuizat înainte de finalul campaniei. Un adevărat succes care a pregătit traseul pentru o nouă ediție.

Magistrala Poftei revine cu turul complet al copanului. KFC a reluat campania cu ambiția de a duce pofta mai departe. La propriu.

Anul acesta, călătorii pe care îi prinde pofta în subteran pot parcurge cu metroul toate stațiile de pe M1 care alcătuiesc Magistrala Poftei pentru șansa de a câștiga un American Bucket KFC. La fel ca în ediția anterioară, este foarte simplu să participi: trebuie doar să intri pe landing page-ul campaniei, fotografiezi orice hartă a metroului și primești un voucher de 20% reducere sau un voucher de produs.

Mai mult călătorii pot continua cursa cu metroul pentru turul întreg al copanului din hartă. Pentru un tur complet trebuie să te întorci în stația din care ai pornit și să apeși butonul „AM AJUNS” din landing page. Primii 300 de călători care termină cu succes turul copanului intră în posesia unui American Bucket de la KFC.

Piata-Victorieijpg
Piața Victoriei / SURSA FOTO: KFC

Pofta rămâne pe hartă, dar și în mințile consumatorilor

Pentru ca Magistrala Poftei să fie văzută peste tot, nu doar în metrou. KFC a desfășurat o campanie de comunicare pe toate mediile începând în restaurantele lor, pe afișe la metrou, în interiorul metroului și pe social media.

Pentru a da un plus de autenticitate campaniei, Magistrala Poftei a fost comunicată în mediul online prin vocea actriței Isabela Neamțu, faimoasa voce de la metrou care anunță stațiile.

Premiem pofta în toate formele sale

KFC oferă celor mai pofticioși care parcurg cele 16 stații de metrou care formează turul copanului șansa de a câștiga unul din cele 300 de American Buckets.

Câștigă primii 300 de participanți care fac turul copanului, pe principiul „primul venit, primul servit”.

De asemenea, KFC a oferit tuturor care intră pe landing page-ul campanie și fotografiează copanul din harta metroului un voucher de 20% reducere la orice produs KFC sau un voucher pentru un Zinger® Burger sau Fillet® Burger KFC.

Voucherele de premii oferite se pot salva din landing page și sunt valabile în orice restaurant KFC, cu excepția celor din benzinăriile partenere.

geam_metrou
SURSA FOTO: KFC

Stație cu stație, KFC a ajuns departe

Uneori e bine să-ți mai tragi și sufletul. Să stai pe loc și să te uiți în jur la ce fac alții și ce ai putea face tu diferit. Pentru că e posibil ca fix atunci să te lovească inspirația. Și că atunci când alții își turează motoarele la maximum, tu poți să iei metroul. Ajungi departe, mai rapid. Chiar și când vorbim de succes.

shutterstock_1634451628 (1)
SURSA FOTO: KFC