Călin Donca, arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii i-au confiscat mașinile de lux

Călin Donca, arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii i-au confiscat mașinile de lux

SURSA FOTO: Facebook

Publicat de Corina Chiriac la 20 septembrie 2023, 10:08

Călin Donca a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Procurorii, care i-au confiscat deja mașinile de lux, spun că grupul infracțional al acestuia a făcut un prejudiciu uriaș.

Călin Donca, arestat preventiv pentru 30 de zile

Milionarul Călin Donca a fost reținut alături de soție, contabilă și o prietenă. Aceștia au fost acuzați de constituirea de grup infracțional organizat.

Bărbatul era foarte cunoscut în mediul online, dar a apărut și la emisiuni TV. El se lăuda că este un milionar care a crescut prin forțe proprii.

Călin Donca, Ileana Buzatu și Iulia Elena au fost arestați pentru o perioadă de 30 de zile. Soția sa a fost eliberată pentru a avea grijă de cei cinci copii.

Ceea ce le-a atras atenția procurorilor a fost modul în care bărbatul se lăuda cu averea sa pe care o obținuse în scurt timp.

Evaziune fiscală de 4 milioane de lei

Călin Donca este acuzat, alături de persoanele mai sus menționate, de constituire de grup infracțional organizat. Gruparea a făcut evaziune fiscală de 4 milioane de lei.

Totuși, mai există și alte acuzații, precum:

  • delapidare cu consecințe deosebit de grave – 1,6 milioane de lei
  • înșelăciune cu consecințe deosebit de grave – 700 de mii de dolari

În ceea ce privește acuzația de înșelăciune, ea a venit după ce Călin Donca a creat o monedă virtuală.

calin donca
SURSA FOTO: Facebook

Modalitatea prin care Călin Donca a făcut avere

Se pare că Donca ar fi documentat tranzacții fictive în anumite conturi ale companiei pentru a diminua baza de calcul a impozitului pe profit și a umfla valoarea TVA-ului deductibil, ceea ce a dus la prejudicii de peste 4 milioane de lei.

Mai mult, acesta a direcționat peste 8 milioane de lei către firme controlate de el în Dubai, prin utilizarea de documente false.

Donca a înființat, de asemenea, o criptomonedă, pe care a promovat-o energic pe internet, promițând un randament de 100 de ori mai mare decât suma investită. După ce a considerat că produsul a atins o creștere suficientă, a reușit să vândă monede virtuale în valoare de 700.000 de euro unor persoane naive, reprezentând 2 milioane de jetoane din cele 200 de milioane de jetoane aflate în circulație.

Procurorii i-au confiscat mașinile de lux ale lui Călin Donca

Cu banii obținuți, Călin Donca a reușit să achiziționeze numeroase autovehicule de lux, în valoare totală de 340.000 de euro. Ele au fost ulterior confiscate de procurori.

Tactica de a expune mașini de lux pe rețelele de socializare pentru a-i înșela pe cei care nu bănuiesc nimic este folosită în mod obișnuit de indivizii care comercializează vise false.

În urma investigațiilor, procurorii au confiscat trei vehicule: un McLaren și două BMW-uri.

Contrar afirmațiilor exagerate ale lui Donca de pe YouTube și Facebook, aceste mașini erau evaluate la 340.000 de euro, nu la 2 milioane de euro.

Recuperarea fondurilor deturnate reprezintă o provocare pentru procurori, deoarece banii au fost folosiți pentru a achiziționa proprietăți imobiliare în țări exotice, precum și bijuterii și ceasuri.

Citeste si pe evz.ro! Vezi alte informatii despre Călin Donca!

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.