Bursa a avansat vineri şi cu 0,5%, pe cel mai redus rulaj din ultimele trei luni, însă nu a reuşit să recupereze corecţiile uşoare din primele trei şedinţe, astfel că indicele general, BET-C, a scăzut şi în această săptămână, cu 0,27%.

Piaţa a marcat astfel a treia săptămână consecutivă de corecţii, în care a coborât cumulat cu 5,84%. Totuşi, raportat la nivelul de la finalul anului trecut, indicele general al bursei are încă un câştig de 5,28%.

În ultima şedinţă a săptămânii, investitorii au avut un interes vizibil mai redus pentru tranzacţionare, realizând operaţiuni cu volume scăzute de acţiuni. Valoarea cumulată a transferurilor din piaţa principală, de numai 5,4 milioane lei (1,2 milioane euro), a fost de peste două ori mai redusă comparativ cu rulajul de joi, de 12,5 milioane lei (2,9 milioane euro).

O lichiditate inferioară celei de vineri a fost înregistrată la 29 aprilie, însă atunci mai multe de jumătate dintre acţiunile listate la BVB erau suspendate de la tranzacţionare pentru întrunirea AGA de la companiile emitente. La acea dată, tranzacţiile au însumat numai 1,9 milioane lei (480.000 de euro).

Investitorii au realizat vineri transferuri şi cu obligaţiuni emise de Primăria Iaşi (IAS28), de 357.000 de lei, dar şi cu produse structurate în valoare de aproape 23.000 de lei. Astfel, lichiditatea totală a BVB, de 5,8 milioane lei (1,3 milioane euro), a fost de peste trei ori sub valoarea din şedinţa anterioară, de 17,7 milioane lei (4,2 milioane euro).

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost efectuate la preţuri în creştere în medie cu 0,42%, iar titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au indicele BET-FI cu numai 0,12% sub referinţă.

La cotaţii uşor peste valorile de joi au încheiat ziua şi acţiunile companiilor din sectorul energetic, care au avansat pe medie cu 0,53%.

În aceste condiţii, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a urcat cu 0,3%.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Moldova (SIF2) au înregistrat cele mai mari rulaje din piaţă, de 1,9 milioane lei şi, respectiv, 600.000 de lei. Operaţiunile cu aceste acţiuni au asigurat 47% din lichiditatea pieţei principale. Ultimul transfer cu titlurile SIF Oltenia a fost efectuat la 1,24 lei, preţ similar cu referinţa, iar cotaţia acţiunilor SIF Moldova a scăzut cu 1,04%, la 0,95 lei.

La închiderea şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,3%, în timp ce majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est înregistrau corecţii cuprinse între 0,2% şi 1%. Pe de altă parte, bursele din Bulgaria, Cehia şi Slovenia avansau cu maximum 0,4%.

SURSA: Mediafax