Bugetul alocat Curţii Constituţionale pe anul 2016 este de 20.070 mii lei, mai mare cu 21,16% faţă de anul 2015.

La capitolul maşini, echipamente şi mijloace de transport este prevăzută suma de 2.652 mii lei, faţă de 214 mii lei în 2015.

"Avem maşini din 2004 – 2005, deci aici creşterea este puţin mai mare. În rest, avem cheltuieli ca şi în anii precedenţi, creşterea care apare la salarizare este datorată creşterilor salariale care au avut loc. Nu avem nimic de solicitat în plus faţă de ceea ce am solicitat şi ni s-a acordat", a declarat preşedintele CCR, Augustin Zegrean.

Preşedintele Comisiei pentru buget din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan, a spus că există un amendament în care nu se solicită resurse suplimentare, ci doar derogare de la prevederile Ordonanţei 80/2001, să se poată face achiziţie de autoturisme în cursul anului 2016. Ordonanţa are o normă referitoare la capacitatea cilindrică a maşinilor, care este încă în vigoare, deşi ordonanţa a fost abrogată.

CCR doreşte să achiziţioneze anul viitor nouă – zece maşini pentru judecătorii Curţii.

SURSA: Agerpres