Viorica Dăncilă a declarat că nu va refuza să candideze, dacă colegii săi de partid îi vor cere acest lucru. Iată însă că, potrivit ultimelor informații, membrii PSD nici nu s-ar gândi să o susțină pe Dăncilă, ci își direcționează voturile spre alt social-democrat.

Astfel, potrivit Gabrielei Firea, aceasta a primit mai multe telefonae în ultima periaodă din partea primarilor PSD, care i-au cerut să candideze la prezidențiale.

„Am primit mai multe telefoane de la primari din țară care îmi spuneau că au senzația că nu vreau să mă implic, că deși am o îîncredere mare și că deși de doi ani de zile sunt tot eu și președintele Iohannis în topul încrederii și că păstrez această încredere doar pentru Primăria Capitalei.

Am stat și m-am gândit, am reflectat, având în vedere că aceste cuvinte vin de la oameni în care am încredere. În acest context am declarat că vin la ședință deschisă unor discuții. Nu spun acum da sau nu. În primul rând nu ar fi inteligent. Singurii care pot să dezbată sunt colegii de partid”, a declarat Gabriela Firea.

De asemenea, primarul Capitalei arată și care sunt condițiile pentru ca PSD să aibă șanse reale în alegerile prezidențiale:

„Mi-aș dori ca oamenii de stânga din România să se simtă reprezentați, nu să facem figurație, să bifăm și asta înseamnă să ne dorim să câștigăm. Sunt unul dintre cei care imi doresc să câștigăm prezidențialele. Condiții: să nu pornim cu șansa a doua sau să ne mulțumim cu locul doi sau trei. Nu cred că cineva la acest nivel își dorește puterea pentru sine. Apoi, discuția serioasă pentru prezent și viitor cu partenerii tradiționali, cu dl. Tăriceanu, cu foștii colegi, cei din Pro România”, a declarat Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și: