BREAKING NEWS: Un bărbat a fost împuşcat, iar altul a murit. Incidente în secţiile de votare
Turul 2 al alegerilor prezidenţiale din România a venit cu o serie de incidente şocante! Astfel, un bărbat a fost împuşcat de un poliţist chiar la vot, în timp ce altul a murit subit atunci când voia să îşi exercite dreptul la vot.
Un bărbatul din localitatea prahoveană Drăgăneasa a fost împuşcat în picior în curtea unei secţii de votare, sâmbătă seara, de un poliţist, după ce l-a atacat pe acestaa. În prezent este urmărit penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Victima se află internată, sub pază la spital, conform purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
Aceasta a mai precizat că a început urmărirea penală şi pentru un al doilea suspect, care este reţinut.
Cum s-a petrecut totul
Mai multe persoane aflate în stare de ebrietate au intrat, sâmbătă seara, în curtea grădiniţei din Drăgăneasa, unde se află secţia de votare, şi au manifestat acte de violenţă împotriva poliţistului aflat în serviciu de pază.
„A fost nevoie de folosirea armamentului, iar unul dintre agresori, care se manifesta cel mai violent, a fost rănit şi se află la spital. În prezent se află în afara oricărui pericol. În sprijinul poliţistului a intervenit o grupă din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Prahova, care a rămas în dispozitiv şi pe parcursul nopţii. Toţi agresorii au fost identificaţi, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina”, a afirmat, duminică, Monica Dajbog.
Aceasta a adăugat că, în cursul zilei, cercetările se vor extinde şi pentru ultraj şi atac asupra secţiei de vot.
„Totodată se continuă cercetările şi cu privire la alte şapte persoane pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a mai spus Dajbog.
Ştirea iniţială:
Întâmplarea nefericită a avut loc în secţia 523 din Drăgăneasca, amenajată într-o grădiniţă, scrie stirileprotv.ro. Beat, bărbatul de 30 de ani a aruncat în agentul de poliție cu o sticlă de băutură, după care chiar l-a atacat fizic pe agent în curtea grădiniţei. Poliţistul a scos pistolul și, după mai multe focuri de avertisment, l-a împuşcat în picior pe agresor. Agresorul împuşcat a primit îngrijiri medicale, iar acum în afară oricărui pericol. Individul ar fi fost însoțit de alți 4 bărbați, beţi şi ei, însă aceştia nu au fost identificaţi, întrucât au fugit.
O altă persoană a murit într-o secţie de vot
Un bătrân în vârstă de 80 de ani a murit într-o secţie de votare din Dolj. Procesul de votare a fost întrerupt. Un incident şocant a avut loc într-o secție de votare in localitatea Amărăștii de Sus! Un bătrân a murit la scurt timp după ce s-a prezentat la secţia de votare. Bărbatul a intrat în secție, s-a legitimat, după care s-a simțit rău și a leșinat.
Echipajele de salvare au intervenit de urgenţă, au încercat să-i salveze viața, însă bătrânul a decedat.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





