Andreea Berecleanu face o mutare bombă și decide să se întoarcă în televizune! Cutremurul este de propoții mai ales că postul ales de iubita știristă nu este nici Antena, dar nici PRO TV, cum probabil mulți s-ar fi așteptat. Capital a aflat în exclusivitate cine ar fi în spatele deciziei luate de Andreea Berecleanu. Mai exact, cine ar fi reușit să o convingă pe supercunoscuta vedetă să revină la pupitrul știrilor.

Informația oferită de paginademedia că Andreea Berecleanu va face parte din echipa postului Prima TV, unde va prezenta Focus, principalul jurnal al zilei, a provocat un adevărat șoc pe piața media. Potrivit sursei citate, aducerea Andreei Berecleanu la Prima TV ar veni pe fondul unor schimbări radicale petrecute la Prima TV. Nu multă lume știa că aceasta ar fi bătut palma cu postul de televiziune și că ar urma să fie prezentă, în fiecare zi de luni până vineri, în fața telespectatorilor pentru a le oferii ultimele informații ale zilei. Șocul a fost cu atât mai puternic, cu cât Andreea Berecleanu era percepută ca o vedetă a Antena 1, de unde însă a plecat în urmă cu nouă luni de zile, după 17 ani de colaborare.

Din informațiile primite în exclusivitate de Capital, o anumită persoană, care se află acum într-o poziție cheie la Prima TV, ar fi jucat un rol cheie în decizia luată de Andreea Berecleanu. Sursele Capital au dezvăluit că Anca Budinschi – fost director al PRO TV – ar fi fost una dintre persoanele care a contribuit la aducerea lui Berecleanu la Prima TV. Budinschi deține funcția de director de programe la Prima TV. Cele două – Budinschi și Berecleanu au avut o relație extrem de strânsă pe vremea când lucrau la PRO TV. Aceleași surse au susținut că un alt lucru care ar fi contat cu siguranță la decizia luată de Berecleanu este legată de prezența lui Orlando Nicoara la Prima TV, el fiind membru al board-ului. Nicoară a fost director general al agenției Mediafax și a considerat mult timp „mâna dreapta” a lui Adrian Sârbu, managerul trustului.

În context, trebuie subliniată și o altă achiziție bombă făcută de Prima TV. „Vocea PRO TV-ului”, respectiv a actorului Bebe Cotimanis, a decis că este momentul să se despartă de cei din Pache Protopopescu. Din 5 octombrie el este vocea postului Prima TV. Mai mult decât atât, acesta se va auzi și la televiziunile sportive ale grupului Clever ( Look Sport, Look Sport 2, Look Sport 3 și Look Sport 4K).

În luna septembrie a acestui an, Clever Business Transilvania a preluat, de la Cristian Burci, patronul trustului Adevărul Holding, postul de televiziune Prima TV.

Pe lângă canalele sportive anterior menționate, grupul media dezvoltat de către Adrian Tomșa mai deține și televiziunile temative Agro TV, Profit.ro. și site-urile looksport.ro, lookplus.ro, lookmedica.ro, agro-tv.ro și profit.ro.