Impozitul anticipat pe profit va fi amânat şi nu va intra în vigoare din acest an, scutirea urmând să fie menţinută în urma unor modificări care vor fi aplicate Codului Fiscal, a declarat premierul Emil Boc.

Primul ministru a precizat că, în urma unor discuţii pe care le-a avut luni cu ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, s-a luat hotărârea să fie aplicată scutirea la plata anticipată a impozitului pe profit şi în 2010, în acest sens urmând să fie introduse unele modificări ale Codului Fiscal.

“În 2010 nu se va plăti impozitul anticipat pe profit”, a spus Boc la prezentarea Raportului anual al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Potrivit legii, începând de la 1 ianuarie 2010, toate companiile plătesc anticipat impozitul pe profit în fiecare trimestru, calculat la valoarea profitului obţinut în anul precedent, actualizat cu rata inflaţiei şi divizat la patru.