La eveniment mai iau parte preşedintele Grupului Pirelli, Marco Tronchetti Provera, ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi reprezentanţi ai grupului Pirelli.
Din 2005, anul în care şi-a început activitatea în România, şi până în 2010, Pirelli a investit peste 300 de milioane de euro în centrul industrial de la Slatina, compus din fabrica de anvelope pentru autoturisme şi o fabrică de cord metalic, se arată într-un comunicat al companiei.
Investiții de 450 milioane euro
Până în 2014, investiţiile Pirelli în România se vor ridica la 450 de milioane de euro. Din această sumă, 160 de milioane de euro sunt destinate proiectului de extindere a fabricii de anvelope din Slatina, având drept obiectiv mărirea capacităţii de producţie şi îmbunătăţirea competitivităţii.
Ca urmare a noilor investiţii, fabrica de la Slatina va ajunge la sfârşitul anului 2011 la o producţie de peste 7 milioane de anvelope, iar la finalul proiectului de extindere, în 2013, producţia va atinge 10 milioane de anvelope anual. Astfel, fabrica din România va deveni cea mai mare unitate de producţie din Grupul Pirelli.
Centrul Industrial Pirelli din Slatina are în prezent 2.400 de salariaţi, care îşi desfăşoară activitatea în fabrica de anvelope şi fabrica de cord metalic, urmând a atinge până la sfârşitul proiectului circa 2.700 de angajaţi.
UPDATE: Fabrica de la Slatina, una dintre cele mai mari din lume
Fabrica de anvelope de la Slatina, astăzi una dintre cele mai moderne fabrici de anvelope pentru autoturisme, va deveni cea mai mare fabrica din Grupul Pirelli, fiind echipată cu tehnologie de producţie non-robotizată de ultima generaţie, destinată realizării anvelopelor performante din gama Premium, unde Pirelli este leader: Winter, Uhp Winter, High-Performance, Ultra-High-Performance, Runflat şi SUV.
“România, unde într-un timp relativ scurt am reuşit să ne integram atât în planul producţiei cât şi în cel social, reprezintă pilonul central pentru dezvoltarea Pirelli. Fabrica de anvelope pentru autoturisme şi fabrica de cord metalic de la Slatina reprezintă elemente cheie in strategia Grupului. Fabrica de anvelope de la Slatina este una dintre cele mai mari fabrici din lume, ceea ce îi permite Grupului Pirelli să-şi extindă propria capacitate de producţie în funcţie  de cererea pieţei segmentului Premium, piaţă ce cunoaşte un ritm intens de dezvoltare atât în Europa cât şi în restul lumii”, a subliniat  Giuseppe Cangelosi, Director General Pirelli Tyres România.