Bianca Drăgușanu a fost diagnosticată cu o boală cumplită! Vedeta este nevoită să apeleze la ajutorul medicilor

Bianca Drăgușanu a fost diagnosticată cu diabet în urmă cu mai bine de zece ani și este de părere că problemele sentimentale și dietele drastice pe care le-a ținut au îmbolnăvit-o.

Astfel, este nevoită să își schimbe dantura pentru a treia oară și va pleca la Timișoara la sfârșitul acestei luni.

„Pe 30 ianuarie trebuie să mă duc la Timișoara. Mi-am dat dantura jos și-mi pun alți dinți. Am avut o problemă de sănătate, din cauza diabetului îmi sângerau gingiile și a trebuit să-mi schimb întreaga dantură”, a spus Bianca Drăgușanu, conform playtech.ro

Boala se poate agrava foarte repede, dacă nu are grijă de sănătatea ei

Amintim că vedeta spunea în urmă cu câțiva ani că boala se poate agrava foarte repede, în cazul în care nu are grijă de sănătatea ei. Mai mult, aceasta spunea că a făcut diabet pe sistem nervos.

„De foarte multe ori când am avut crize a trebuit să fac insulină. Încă nu sunt dependentă, dar mai am numai un pas. Dacă nu am grijă de mine, medicii m-au avertizat că boala se poate agrava foarte repede. Eu pun foarte mult suflet atunci când mă îndrăgostesc, mă implic şi sufăr foarte mult.

Am făcut diabet pe sistem nervos, din dragoste. În urmă cu aproape trei ani am descoperit, în urma unor analize, că sunt bolnavă. Acum trebuie să am grijă, nu am voie să mă enervez şi trebuie să ţin regim alimentar stric”, susținea Bianca Drăgușanu, cu câțiva ani în urmă.

Bianca Drăgușanu nu consumă deloc dulciuri pentru a ține diabetul sub control

Totodată, Bianca Drăgușanu a explicat că nu consumă deloc dulciuri, iar cafeaua o bea fără zahăr, astfel încât să țină sub control diabetul.

„Consum pâine mai scumpă, fără gluten, dar fără dulciuri, iar zahăr deloc. N-am băut niciodată cafeaua cu zahăr, și beau două pe zi, doar dimineața. Nu mănânc lactate”, a adăugat vedeta.

Amintim că vedeta a avut nevoie de îngrijiri medicale la sfârșitul anului trecut, după ce a suferit o alergie severă, care i-a umflat toată fața.