Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

CAPITAL PREMIUM

Bilet de acces la educație: Cât costă rechizitele pentru elevi?

Autor: | | 0 Comentarii | 273 Vizualizari

Începerea anului școlar reprezintă întotdeauna o încărcătură în plus pentru bugetul familiei, iar anul acesta, clopoțelul va suna pe 10 septembrie și nu pe 15 așa cum se întâmpla de obicei.

 

Goana după rechizite vine cu mult efort pentru părinţi, ei fiind nevoiţi să facă faţă cheltuielilor pentru a-şi trimite copiii la şcoală. Costuri ce se pot ridica la 13% dintr-un salariu lunar net de 1.871 lei, potrivit unui studiu realizat de platforma internaţională de smart-shopping Picodi.com, care analizează comportamentul consumatorilor. În cadrul analizei a fost selectată o listă de articole şcolare de bază pe care ar trebui să le aibă cu sine orice copil de clasa întâi, clasificate în patru categorii: accesorii pentru depozitare, articole pentru scris, produse pentru colorat şi îmbrăcămintea pentru sport.

Primul articol pentru depozitare analizat este ghiozdanul, un element primordial pentru orice copil de clasa întâi. Acesta trebuie să fie suficient de mare şi încăpător pentru cărţi, caiete, penar, cutiuţă pentru mâncare şi o sticlă cu apă, dar greutatea ghiozdanului nu trebuie să influenţeze negativ sănătatea copilului. Din preţurile magazinelor online analizate de platforma Picodi reiese că un astfel de ghiozdan costă în jur de 55 lei. O sumă asemănătoare, de 43 lei, trebuie să pregătească părinţii pentru articolele de scris şi papetărie. În cadrul şcolii au loc şi orele de educaţie plastică. Pentru ustensille necesare acestei activităţi părinţii vor cheltui în jur de 74 de lei. Pentru o bună dezvoltare a copiilor în şcoală nu pot lipsi orele de educaţie fizică. Îmbrăcămintea pentru sport, pentru un copil de clasa întâi, este, de obicei, compusă dintr-o pereche de pantaloni lungi sau scurţi, încălţăminte şi câteva tricouri albe. Se pare că aceasta este cea mai mare cheltuială pe care trebuie să o facă părinţii. Preţul unui trening obişnuit pentru sport este de peste 78 lei.

Românii pun mare accent pe calitatea produselor, însă de multe ori, aspectul lor este suficient pentru a convinge un consumator să facă o achiziţie. Unii consideră că merită să cheltuie o sumă mai mare de bani odată şi să se folosească de produsul achiziţionat mai mult timp, alţii sunt de părere că nu contează de ce firmă este produs articolul respectiv dacă felul în care arată este atrăgător. În funcţie de această politică diferite magazine aleg să vândă produse de o calitate mai bună sau mai puţin mai bună, dar cu un aspect foarte armonios. Comercianţii încearcă astfel să mulţumească toţi consumatorii: şi pe aceia care pun preţ pe producător şi pe aceia care sunt interesaţi de apectul produsului achiziţionat.

 

Astfel, suma totală pe care trebuie să o cheltuiască părinţii unui copil de clasa întâi în anul 2018 este de 250 lei. Bineînţeles, privind cumpărăturile pe care le fac românii pe internet, putem trage concluzia că, desi cel mai de bază set de articole pentru şcoală costă în jur de 250 lei, însumând deja totul, părinţii nu se sfiesc să cheltuie sume mari de bani pentru ca din ghiozdanul copilului lor să nu lipsească cele mai bune articole pentru scris, colorat, care nu sunt dintre cele mai ieftine. Totuşi, dacă luăm în calcul preţul pe care l-ar plăti părinţii dacă ar cumpăra numai articole premium, acesta ar fi de 493 lei în România.

 

Cum arată situaţia în alte ţări

Privind rezultatul nemţilor, care oferă 4,7% din salariul mediu lunar pentru articolele şcolare, se poate spune că articolele şcolare în România nu fac parte din categoria celor mai ieftine. Într-o poziţie asemănătoare ne aflăm şi în comparaţie cu Slovacia, unde părinţii cheltuie în jur de 10% din salariul mediu lunar cu ocazia începutului de an şcolar. Lucrurile încep să surâdă pentru români abia când începem să ne comparăm cu ruşii şi ucrainienii. Aceştia cheltuiesc 18% din salariul mediu lunar pentru acest eveniment şi, respectiv, 25%. Mergând mai departe, costul articolelor şcolare pare foarte mare pentru moldoveni, care cheltuie 36% din salariul mediu lunar la început de an şcolar, dar şi pentru nigerieni, care sunt nevoiţi să dea din salariul lor chiar 54%. În schimb, în ţări precum Suedia, Canada, Franţa, SUA, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite indicatorul acesta nu depăşeşte 4%.

Copii românilor sunt cu siguranţă mai preocupaţi de conceptul de „modă” decât cei din alte ţări. În România s-au înregistrat vânzări cu mult mai mari decât în alte state la îmbrăcămintea pentru şcoală dedicată copiilor, în cadrul campaniilor „Back to School” pe care le desfăşoară în acest moment magazinele de pe internet. Deşi multe şcoli din România au aşa numita uniformă şcolară, aspectul fizic rămâne pe primul loc pentru copii şi, implicit, pentru părinţii copiilor români.

Oferte pentru toate buzunarele

 

„Spre deosebire de anul trecut, bugetul pentru rechizite este mai mare anul acesta cu aproximativ 10%-20%, iar clienţii au ales produse de calitate superioară ”, spun reprezentanţii eMAG, platforma unde utilizatorii pot găsi peste 13.000 de obiecte şcolare, potrivite pentru orice nivel de studii. Cele mai căutate accesorii pentru şcoală sunt: ghiozdane, penare, articole de colorat şi stilouri. Preţul instrumentelor de scris variază destul de mult, în funcţie de caracteristicile produsului. Acesta poate porni de la 50 de bani, iar în cazul instrumentelor de scris premium, care sunt folosite destul de rar de elevi, preţul poate ajunge până la 2.000 de lei. În medie, un părinte investeşte aproximativ 400-500 de lei per copil în rechizite, dar dacă sunt alese produse de calitate superioară suma poate ajunge la 900 de lei. Anul acesta s-a remarcat preferinţa pentru ghiozdane şi penare de calitate superioară şi, în medie, părinţii alocă un buget mai mare cu 15-20% comparativ cu anul trecut.

Și hypermarketurile pun la dispoziţia părinţilor tot ceea ce îi trebuie unui elev la început de an şcolar, cu preţuri variabile, pentru toate buzunarele. Costurile pentru rechizite variază, în funcţie de magazin, de calitate şi de preferinţele elevilor. Astfel, preţul caietelor în hypermarketurile Kaufland şi Carrefour porneşte de la un leu, însă diferă în funcţie de tipul ales. Pentru un ghiozdan simplu preţul de pornire este de 60 de lei, dar acesta depăşeşte deseori chiar şi suma de 300 de lei. Pentru un penar neechipat, părinţii vor scoate din buzunar în jur de 30 de lei, iar pentru unul echipat cu tot ce îi trebuie şcolarului preţul ajunge până la 100 de lei. Pentru blocul de desen, acuarele şi pensule, părintele va scoate din portofel între 10 lei şi 30 de lei. Un stilou modern poate fi achiziţionat cu 30 de lei. Echipamentul de sport este obligatoriu la orele de educaţie fizică. Cel mai ieftin trening costă 80 de lei, iar pentru modelele realizate din materiale de înaltă calitate, preţul poate depăsi chiar şi 500 de lei.

Structura anului şcolar 2018-2019

Cursurile anului şcolar 2018-2019 încep luni, 10 septembrie, potrivit structurii anului şcolar 2018-2019 anunţată de Ministerul Educaţiei. Ele însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). Structura anului şcolar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 – 14 iunie 2019).

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate,potrivit ordinului ministrului Educaţiei, astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019), vacanţa intersemestrială (2 – 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie – 5 mai 2019) şi vacanţa de vară (15 iunie – 15 septembrie 2019).

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 - 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

„Spre deosebire de anul trecut, bugetul pentru rechizite este mai mare anul acesta cu aproximativ 10-20%”

Reprezentant eMAG

(Articol publicat în ediţia de luni, 3 septembrie 2018, a revistei Capital. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

CAPITAL PREMIUM

24 septembrie 2018

Nissan 370Z Roadster: Senzații tari

CAPITAL PREMIUM

11 septembrie 2018

Noua centrală de la Iernut prinde contur

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.