În prezentarea făcută de oficialii Guvernului se arată că economia națională a fost stimulată prin reducerea accizelor la motorină pentru transportul de mărfuri și persoane cu 183,62 lei/tonă, respectiv 217,31 lei pe tonă, ceea ce înseamnă o reducere a accizei cu 10%. Programul „Investește în tine”, cu o valoare a creditului de 40.000 de lei, garantat de stat în proporție de 80% asigură plata studiilor, cărți, participarea la evenimente culturale, științifice, plata medicamentelor și a tratamentelor medicale sau stomatologice, echipament sportiv, plata parțială privind achiziția unei locuințe (pentru persoană și familia sa). De asemenea, Programul „Start-up Nation a înregistrat până acum 8.444 contracte semnate și 5.843 de beneficiari și-au încasat fondurile. Și industria cinematografică a primit un stimul printr-un ajutor de stat pentru producția de film care implică suportarea cheltuielilor de producție și pesonal cu 35% pentru realizarea filmelor în România și cu încă 10% dacă pelicula promovează România.

„În acest bilanţ am introdus un capitol distinct pentru măsurile pe care le-a luat Guvernul în vederea stimulării economiei naţionale. O astfel de măsură importantă este reducerea accizelor la motorină cu 10% pentru transportatori, ceea ce reprezintă un sprijin important pentru comerţ, dar şi pentru transportul de materii prime necesare în activitatea de producţie", a spus Dăncilă, la Palatul Victoria. 
Ea a adăugat că o altă măsură o reprezintă programul „Investeşte în tine”, care oferă un sprijin mai ales tinerilor, având drept condiţie esenţială ca beneficiarul să fie încadrat într-un program de studiu sau de formare profesională. 
„Din perspectiva beneficiarului, dobânda este zero, pentru că este suportată integral de stat. În plus, accesarea creditelor va fi uşoară şi pentru că statul va garanta 80% din valoarea lor. Astfel, prin acest program se acordă un credit de 40.000 de lei pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 26 de ani şi un credit de 35.000 de lei pentru cei care au vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani. Bineînţeles, condiţiile sunt aceleaşi: încadrarea într-un program de studiu sau de formare profesională. Valoarea creditului poate fi suplimentată cu 20.000 de lei pentru tinerii care îşi găsesc un loc de muncă. Acest credit poate fi folosit pentru plata studiilor, cărţilor, participarea la evenimente culturale, ştiinţifice, plata medicamentelor şi a tratamentelor medicale sau stomatologice, echipament sportiv, plata parţială privind achiziţia unei locuinţe, toate acestea pentru persoana care a accesat creditul, dar şi pentru familia sa", a menţionat ea. 
Premierul a vorbit şi despre Programul „Start-up Nation", implementat de Guvern pentru stimularea şi dezvoltarea de noi afaceri, dar şi ca o alternativă oferită tinerilor de a rămâne în ţară pentru a-şi face propria afacere. 
„Doar în acest semestru au fost 5.834 de beneficiari, care au încasat fondurile nerambursabile fie direct de la agenţiile regionale, fie sub forma creditelor bancare care vor fi rambursate de către Guvern. Dincolo de beneficiile economice, aş vrea să subliniez impactul social pozitiv: aceste firme aduc un plus de circa 21.000 de noi locuri de muncă în economie", a afirmat ea. 
Dăncilă s-a referit şi la programul în baza căruia se acordă ajutorul de stat pentru producţiile de film realizate în România. 
„Au fost discuţii foarte ample cu casele de film de la Hollywood, care s-au arătat interesate de acest program şi vor să vină în România pentru a realiza aici producţiile. Guvernul va suporta din cheltuielile de producţie şi personal 35% pentru producţia realizată în România, plus 10% dacă promovează România în film. Ca şi condiţii, avem faptul că suma totală a ajutorului poate fi de 10 milioane de euro pentru un film, cel puţin 20% din producţie să fie făcută în România, dar şi menţiunea că filmul a fost realizat cu sprijinul Guvernului României. Este un mod foarte eficient de promovare a României, dar şi un sprijin important pentru renaşterea industriei cinematografice din România", a menţionat şefa Guvernului. 
Premierul a punctat, totodată, că o altă măsură de stimulare a economiei este ajutorul de stat acordat investiţiilor mai mari de trei milioane de euro. 
„Firmele beneficiază de un ajutor de stat cuprins între 25 şi 50% din valoarea investiţiei, în funcţie de judeţul în care se realizează investiţia. Încercăm astfel să reducem decalajele economice şi să direcţionăm investitorii către zonele în care există un disponibil mai mare de forţă de muncă", a mai declarat Dăncilă. 

Capitolul investiții strategice este dominat de proiectele aqprobate pentru a fi realizate în parteneriat public-privat (PPP). Aici sunt incluse proiecte de infrastructură precum autostrada Ploiești – Brașov, autostrada Autostrada Bucureşti – Craiova – Calafat – Drobeta-Turnu Severin – Lugoj, autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni sau construirea aeroportului Bucureşti Sud. Și în domeniul sănătății există proiecte PPP: complexul Medical “Carol Davila – Universitary Medical City”, construirea şi operarea unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem, spitalul regional Timișoara, spitalul regional Brăila-Galați.

Te-ar putea interesa și: