Bicicletele electrice bagă spaima în taximetriști!
Bicicletele electrice au ajuns să-i sperie pe taximetriștii traditionali. Nici nu se mai pune problema cănd vine vorba despre orice altă metodă de transport alternativ.
Taximetriștii sunt revoltați pe tot ceea ce înseamnă transport alternativ, asta după ce propunerea de ordonanță de urgență pentru reglementarea serviciului de transport alternativ a fost discutată în cadrul unor dezbateri publice săptămâna aceasta.
Companiile de ridesharing susțin că proiectul de ordonanță de urgență care le-ar permite intrarea în legalitate e suficient de bine închegat pentru a fi, în sfârșit, adoptat de Cabinetul Dăncilă. De fapt, Guvernul a promis încă de la finele lunii martie că, în doar 3 săptămâni, va adopta o ordonanță de urgență care să reglementeze serviciile de transport alternativ, precum Uber, Bolt sau Clever. Cu toate acestea, săptămâna aceasta proiectul de ordonanță nu a ajuns să fie votat de către guvern.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





