Băsescu: „Nu poţi să muţi focoase nucleare cum ai muta un sac cu cartofi, informaţia e necredibilă”

Băsescu: „Nu poţi să muţi focoase nucleare cum ai muta un sac cu cartofi, informaţia e necredibilă”
Publicat de Bogdan Biszok la 18 august 2016, 18:54

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că sunt multe componente care fac necredibilă informaţia referitoare la faptul că SUA ar fi început transferul de arme nucleare staţionate în Turcia spre România.

'Nu poţi să muţi focoase nucleare cum ai muta un sac cu cartofi, s-a stabilit azi şi mâine gata, le mutăm în altă locaţie. În al doilea rând, o astfel de mişcare implică un proces de negociere între deţinătorul focoaselor nucleare şi ţara gazdă care ia ani de zile, pentru că o dată depozitate pe teritoriul unui stat, riscurile pentru acel stat sunt extrem de ridicate. Sunt multe componente care fac necredibilă această informaţie', a declarat Traian Băsescu.

EurActiv.com a scris joi, citând două surse independente, că SUA au început transferul de arme nucleare staţionate în Turcia spre România, pe fondul deteriorării relaţiilor dintre Washington şi Ankara. Ministerul Afacerilor Externe a respins 'ferm' aceste informaţii.

Informații articol
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.