Banii pe care ni-i iau degeaba

Banii pe care ni-i iau degeaba
Publicat de CAPITAL la 29 august 2007, 00:00

Dăm prea mulţi sau prea puţini bani statului? Dacă întrebi firmele şi angajaţii, îţi spun „prea mult“. Dacă întrebi instituţii financiare internaţionale sau analişti economici, îţi spun, dimpotrivă, „prea puţin“, comparând ponderea veniturilor noastre bugetare în PIB cu cea din ţări mai pricopsite şi mai harnice la colectare. Dacă te uiţi la felul în care sunt folosiţi banii, ajungi însă să le dai dreptate primilor, căci atunci când nu reuÅ

Dăm prea mulţi sau prea puţini bani statului? Dacă întrebi firmele şi angajaţii, îţi spun „prea mult“. Dacă întrebi instituţii financiare internaţionale sau analişti economici, îţi spun, dimpotrivă, „prea puţin“, comparând ponderea veniturilor noastre bugetare în PIB cu cea din ţări mai pricopsite şi mai harnice la colectare. Dacă te uiţi la felul în care sunt folosiţi banii, ajungi însă să le dai dreptate primilor, căci atunci când nu reuşeşte să cheltuie nici ce strânge, cu siguranţă statul ia prea mult.

Cel puţin în două cazuri nu îi poţi contrazice, dacă iei, cu naivitate, de bun principiul conform căruia banii nu sunt cheltuiţi decât în scopul pentru care au fost colectaţi: asigurările pentru şomaj şi fondul de garantare a creanţelor salariale. Banii aceia pe care îi daţi în fiecare lună statului, cu atât mai mulţi cu cât aveţi salariul mai mare, în aşteptarea unor beneficii egalizate, din solidaritate, la o sumă fixă pentru toată lumea, în cazul în care rămâneţi fără slujbă în viitor. Şi contribuţia asemănătoare plătită pentru eventualitatea în care angajatorul nu va mai putea plăti lefurile în viitor.

Ambele sisteme de asigurări forţate au uitat să menţină contactul cu realitatea economiei. Continuă să colecteze contribuţii mai mari decât au nevoie să cheltuiască, deşi nu mai trebuie să susţină la fel de mulţi şomeri, iar numărul firmelor ajunse în incapacitate de a-şi plăti angajaţii a scăzut faţă de acum câţiva ani. Rezultatul: ambele au bugete excedentare.

La noua rectificare de anul acesta, Guvernul a decis să taie cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj cu 700 milioane de lei. Mai bine de 200 de milioane de euro, care vor lăsa în sistemul asigurărilor de şomaj un excedent de 575 milioane lei, iar la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale un surplus de încă 180 milioane de lei. Sute de milioane de euro nefolosite pentru scopul în care au fost strânse, într-un sistem în care chiar ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, admite că numărul şomerilor s-a redus de patru ori, în vreme ce angajaţii de la oficiile de plasare a forţei de muncă au rămas la fel de numeroşi. Când ai atâţia bani stânşi în plus, ai două variante. Una pronunţat socială, în care colectezi la fel de mult pentru a garanta o protecţie sporită în caz de şomaj, şi alta liberală, în care menţii aceleaşi beneficii reduse, dar reduci contribuţiile percepute contribuabililor. Ar mai fi varianta românească, în care deturnezi surplusul, pretinzi că ai bani pentru creşterea pensiilor, te lauzi că ai restructurat cheltuielile şi ai obţinut surplusuri bugetare. Oricât de bine ar suna cuvântul excedent în raportările oficiale, pentru noi se traduce, de fapt, în bani care ne-au fost luaţi degeaba.   

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.