Intrarea in incetare de plati a BIR ii pune din nou pe jar pe deponenti si potentialii investitori. Intrebari care nu de mult chinuiau mintile deponentilor romani reapar cu aceeasi intensitate: „Unde ar trebui sa-mi depun economiile, pentru a fi cat mai in siguranta?”, „Cui sa ma adresez?”, „Unde trebuie sa ma uit, dupa ce sa ma ghidez?”.
„Nu exista o reteta infailibila”, raspunde fara sovaire Doru Lionachescu, vicepresedinte la Citibank. E adevarat, nu exista plasament fara un anumit grad de risc. Probleme intervin atunci cand depunatorii nu pot identifica gradele risc, atunci cand nu dispun de nici un element care sa departajeze bancile, pe cele mai riscante, de cele mai sigure. Aici ar trebui sa intervina autoritatile romane: Banca Nationala a Romaniei (BNR), Asociatia Romana a Bancilor (ARB), Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).
BNR se limiteaza numai la publicarea indicatorilor agregati ai sistemului bancar. Nu ofera informatii distincte, pentru fiecare banca in parte, sub pretextul ca legea nu-i permite acest lucru. Este un punct asupra caruia analistii din piata au opinii diferite. Dan Barbulescu, director la Bucharest Equity Research Group (BERG), societate care ofera consultanta de plasament, este de parere ca Banca Nationala ar trebui sa se implice mult mai mult. Barbulescu spune ca „responsabilitatea pentru criza de la Banca Internationala a Religiilor cade in proportie de 60% in seama BNR”. El isi justifica afirmatia prin faptul ca, desi situatia financiara a BIR nu-i era straina, BNR a acceptat, cu „sange rece”, ca aceasta criza sa se transfere asupra depunatorilor. BNR ii cunostea, desigur, situatia; a fost chiar solicitata sa-i acorde un imprumut. A refuzat, pe motiv ca BIR nu are garantii suficiente.
Dobanzile mari ridica semne de intrebare
La polul opus, Doru Lionachescu afirma ca „autoritatea de reglementare trebuie sa fie onesta, dar in spiritul pragmatismului bancar”. „Toate caderile bancare erau previzibile de luni de zile. Insa banca centrala, nu numai a Romaniei, nici una din lume, nu poate risca sa faca publica aceasta informatie. Ea trebuie sa tempereze spiritele”.
In timpul crizelor de anul trecut, oficialii BNR aruncau responsabilitatea in ograda bancilor comerciale si forului care le reprezinta – Asociatia Romana a Bancilor (ARB). Independent de ARB, bancile comerciale se implica, insa pentru a-si proteja propria piele. Atunci cand percep o criza la o banca, nu-i mai acorda imprumuturi sau fac acest lucru, conditionat de existenta unor garantii cola terale. Insa informatiile circula in regim de casta. Ele strapung cu greu zidul transparentei interpus intre sistemul bancar si clienti. Si cand reusesc sa-l fisureze, apar ca zvonuri, niciodata confirmate oficial. O decizie ce se promite de mai bine de un an de zile a ramas doar un frumos deziderat, pe un orizont lung de asteptare. Ea vizeaza publicarea indicatorilor de lichiditate si solvabilitate ai bancilor comerciale. De ce este amanata? De teama. Din teama de a nu fi bine interpretati, este justificarea oficiala, dar este mai degraba vorba de teama de a juca cinstit cu depunatorii. Dan Barbulescu spune ca acest comportament ar trebui sa atraga o singura reactie: „Atata timp cat bancile comerciale nu sunt transparente, ar trebui sa nu mai primeasca bani de la depunatori. Ei se pot orienta catre alte institutii, pentru plasarea banilor disponibili”.
Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) era si el vizat de BNR, pentru o mai larga implicare in sistemul bancar. Mihai Bogza, viceguvernator al BNR si presedintele FGDB, declara nu demult, ca exista intentii serioase pentru sporirea atributiilor Fondului. Ele pot ajunge chiar pana la preluarea actiunilor bancilor care s-au lansat in politici foarte riscante. Intentiile suna bine in declaratii, dar in practica raman doar problemele cu care insusi FGDB se confrunta si pentru a caror rezolvare se cauta solutii de ultima ora. Fondul de Garantare abia a trecut cu bine de obligatiile de plata catre deponentii Bankcoop. Pentru o situatie cunoscuta de autoritati de mai bine de un an de zile, solutia salvatoare, greu de evitat oricat de mult a fost amanat falimentul, s-a gasit pe ultima suta de metri, apeland la resursele bancilor comerciale. In consecinta, inainte de a se ingriji de sanatatea bancilor comerciale, FGDB este preocupat de problemele curente induse de falimentele anterioare.
In aceste conditii, ramane totusi urmatoarea intrebare: „Poate cineva sa vina in sprijinul unei decizii in ceea ce priveste plasamentele in banci? Altfel spus, pot fi oferite detalii care sa facileteze decizia, in conditiile in care autoritatile se codesc de multa vreme sa faca acest lucru? Doru Lionachescu spune: „Depunatorii trebuie sa-si asume singuri responsabilitatea. Oricine are bani de economisit trebuie sa isi aleaga institutia pe baza propriilor informatii. Eu il indemn pe om sa aiba responsabilitatea propriilor bani. Si atunci secretul este: sa stie cat mai multe despre piata. Sa se uite la cine este in spatele bancilor respective: cine sunt sponsorii principali si apoi sa vada ce au facut in tara sau in restul lumii, cum au folosit banii deponentilor. Au finantat sectoare intregi, fara perspective pe piata, au finantat companii aflate in lichidare?”
Fireste, echipa manageriala si restul actionarilor pot oferi si ele informatii care sa stea la baza deciziei unui plasament in depozite bancare. Insa sunt mai greu de identificat, pe de o parte, iar pe de alta parte, comportamentul lor este imprevizibil. Pana acum, experienta din piata a demonstrat ca acestia, in situatii de criza, sunt primii care arunca banca in incetare de plati. Asa a fost la Banca Albina, asa a fost la Banca Internationala a Religiilor, unde membri ce apartin aparatului managerial si-au retras primii banii; dupa adunarea generala a actionarilor, cand situatia bancii a devenit limpede pentru actionari, acestia s-au grabit sa-si lichideze conturile.
Mai exista posibilitatea apelarii la consultanti de plasament. Insa costa. BERG ofera consultanta, contra a 50 de dolari pe ora. O suma accesibila pentru cei ce vor sa plaseze un volum mare de bani, de 100 milioane lei si peste. De altfel, BERG are deocamdata numai clienti straini, pentru care calculeaza, la cerere, si ratinguri sau le reevalueaza pe cele anterioare.
Dobanzile ofera indicii pentru plasamente
O regula confirmata de realitate este aceea ca nu tot ce e mai atractiv este si cel mai sigur. Dimpotriva. O banca ce anunta dobanzi cu mult peste piata isi declara singura nevoia acuta de bani. Cand urmaresti tabloul cu dobanzile bancare practicate in sistem, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa elimini nivelul cel mai ridicat si pe cel mai mic, fireste, si sa cauti o banca situata pe medie, din punctul de vedere al dobanzilor practicate. Plata unor dobanzi ridicate presupune si surse pentru acoperirea lor. De exemplu, pentru o dobanda de 40%, banca cheltuieste 46%, spun surse bancare. De unde poate sa scoata diferenta? Din plasamente: titlurile de stat, pe de o parte, pentru care insa primeste sub 50% dobanda si din credite acordate clientilor nebancari, dar aici intervine riscul de neplata, din partea clientului. In aceste conditii, pentru o dobanda la depozite de 50% si peste acest procentaj, bancile comerciale sunt supuse unor costuri greu de recuperat (doar din creditele acordate, pentru care dobanzile raman inca intepenite la niveluri ridicate) si cu riscuri asupra plasamentului depunatorului.
Apoi, o banca in expansiune teritoriala nu da neaparat semne de sanatate. Aici se impune intrebarea: are sanse sa-si recupereze investitia si, in acelasi timp, sa-si onoreze obligatiile de plata scadente?
Primii pasi pentru alegerea unei banci
Analisti ai pietei bancare considera ca, inaintea oricarui plasament, depunatorul trebuie sa tina seama de cateva elemente, care-l ajuta sa diminueze riscurile.
Orice banca straina e mai sigura, in principiu. Pe o scala de apreciere, analistii pun pe prima treapta sucursalele bancilor straine. Ele au suport financiar in exterior iar un eventual faliment poate fi mai usor de evitat. Daca este o sucursala a unei banci din Occident, ea da o siguranta in plus. Sansele falimentului unei banci de renume sunt mici. Aici insa, exista un impediment: o sucursala a unei banci puternice, vestice, nu lucreaza, inca, cu micii depunatori.r
Provenienta capitalului social. O sucursala sau o banca cu personalitate juridica romana, dar al carui actionar majoritar este un investitor dintr-o tara cu o economie de piata dezvoltata poate conferi, de asemenea, un plus de siguranta. O majorare de capital este mai usor de realizat de catre actionarul principal, pentru ca acesta incaseaza venituri dintr-o alta economie, generatoare de profituri.
