Băncile preferă să renegocieze creditele neperformante decât să prescrie ipotecile, pentru că ar pierde în condiţiile actuale de pe piaţa imobiliară, şi de aceea numărul activelor cu probleme scoase la vânzare este încă redus, potrivit unor specialişti în domeniul financiar şi imobiliar.

„Băncile preferă să renegocieze creditele decât să prescrie ipotecile. Toată lumea renegociază creditele, pentru că valoarea proprietăţilor a scăzut din cauză că s-au redus chiriile şi au crescut randamentele. Din acest motiv sunt disponibile spre vânzare puţine active sau companii neperformante”, a declarat marţi, la un seminar, Gijs Klomp, managing partner ING Real Estate Management.

În opinia sa, un investitor ar trebui să caute să investească în companii neperformante, care au nevoie de bani pentru a-şi rambursa creditele, dar cu un portofoliu de active foarte bune, uşor de vândut.

„Activele care au fost introduse în categoria distressed sunt proiecte cu probleme şi nu reprezintă o investiţie bună”, a spus Klomp.

Numărul împrumuturilor ipotecare va creşte 

Pe de altă parte, Terry Carter, partner restructuring services în cadrul Ernst&Young pentru Europa Centrală şi de Est, a menţionat că băncile nu recunosc acum „creditele rele”, dar că în următoarele 6-9 luni numărul împrumuturilor neperformante va creşte.

„Băncile nu vor recunoaşte aceste credite, dar când piaţa îşi va reveni le vor recunoaşte. Executarea ipotecilor în condiţiile actualelor preţuri de pe piaţă înseamnă pierderi pentru bănci, astfel că acestea aşteaptă creşterea preţurilor”, a spus Carter.

Pe de altă parte, Mihai Dudoiu, managing associate al casei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii, a arătat că piaţa finanţărilor a suferit transformări radicale în ultimul an.

„Astfel, piaţa finanţărilor structurate pe principii de project finance a suferit transformări radicale, ca număr de tranzacţii, ca sume pe care băncile le alocă proiectelor şi din punctul de vedere al industriilor în care sunt dezvoltate asemenea proiecte. S-a făcut o trecere accelerată de la finanţările sindicalizate ale proiectelor imobiliare în valoare de sute de milioane de euro pe proiect, la finanţări mai mici, cu preponderenţă în domeniul energetic”, a spus Dudoiu.

Te-ar putea interesa și: