Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Piaţa de capital

Băncile, cu spatele la datornicii în franci

Autor: | | 2 Comentarii | 1290 Vizualizari

BLOCAJ Reprezentanţi ai consumatorilor de servicii financiare cu mandate din partea a 1.500 de debitori cu împrumuturi în franci spun că băncile resping dialogul pentru o soluţie

Au vrut să mute confruntarea dintre bănci şi datornicii cu probleme din Tribunal la ghişeele bancare însă acum îşi consemnează propriul eşec. Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), cu mandat din partea a 1.500 de români cu credite în franci elveţieni, nu a izbutit să treacă de barajul ridicat de instituţiile de credit chiar dacă a avut ca partener Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Ei îi acuză pe bancheri că au folosit tot felul de tertipuri pentru ca dialogul să nu rezulte într-o soluţie de piaţă la împrumuturile cu ratări de plăţi. Recomandarea Băncii Naţionale a României (BNR) făcută la acest început de an pentru o negocieri între cele două părţi pare a fi una fără sorţi de izbândă. eprezentanţii datornicilor trec într-o nouă fază, mai aproape de confruntare. Vor merge spre Parlament pentru o lege care să reglementeze direct aceste raporturi. De asemenea, Protecţia Consumatorilor demarează controale tematice la cele şapte bănci care au acordat credite în franci. „Mi-aş dori să-mi permită legea să pot suspenda activitatea de creditare“, a declarat preşedintele Autorităţii de resort, Marius Dunca, exasperat de boicotul băncilor şi de faptul că din cele 2.296 de reclamaţii numai 389 de cazuri au fost rezolvate pe cale amiabilă. „Nu au venit cu nicio măsură în sprijinul românilor care nu-şi pot plăti creditele“, continuă el. Instituţia pe care o conduce caută o portiţă în legislaţie prin care chiar să le poată suspenda băncilor dreptul de a acorda credite.

Decizie în Justiţie împotriva OTP Bank

Întârzierea rezolvării pe cale amiabilă a problemelor riscă să arunce creditul în franci elveţieni în plin hazard moral prin rezolvarea total neunitară a speţelor pe măsură ce se vor precipita procesele în Justiţie. Un şoc a venit chiar la începutul acestei luni. La începutul acestei luni Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză reclamantei Maria Apostol împotriva OTP Bank, potrivit Mediafax. Instituţia de credit este obligată la calcularea ratelor aferente contractului de credit în funcţie de valoarea cursului leu/franc de la data contractării, respectiv de 1,8894 lei pentru un franc, o valoare cu 55% mai coborâtă decât cea afişată de BNR la finele săptămânii trecute. Rata ar urma să rămână neschimbată până la scadenţa împrumutului în iulie 2037, conform deciziei judecătoreşti.

„Chiar îşi bat joc de români“

O propunere în sensul cursului „îngheţat“ nici măcar nu a fost avansată de grupul de negociere, acesta nevenind cu o soluţie predefinită în faţa băncilor. Au fost deschişi pentru orice variantă avansată de creditori, însă problema lor este că nu li s-a răspuns. „Băncile nu vor să negocieze, nu vor să adopte decât soluţiile propuse de ei şi nu vor să ţină seama de alte variante“, a declarat Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei utilizatorilor de servicii financiare. Mai grav este că nu vor să pună în practică decizii finale şi irevocabile ale instanţelor judecătoreşti, spune şeful Protecţiei Consumatorilor. „Chiar îşi bat joc de români; nu vor să ţină seama de condiţiile acestora“, a continuat el amintind că unii datornici îşi pierd locuinţele şi ajung în stradă. „Din punctul meu de vedere este inuman“, mai zice Dunca. El explică şi ce urmăreşte controlul: „Vrem să vedem dacă operatorii financiar-bancari au îndeplinit măsurile din procesele verbale deja încheiate şi au remediat deficienţele. Mă refer la comisionul de risc, comisionul de administrare, dacă au eliminat din contracte sau au făcut modificări de dobândă nejustificate.“

Tergiversare, aroganţă, tertipuri, şicane

Majoritatea băncilor doar au pretins că sunt deschise la dialog, totul nefiind decât o simplă manevră de imagine, acuză reprezentanţii datornicilor. Politica a fost una de tergiversare. O bancă nu a stat la masă decât atunci când i s-au prezentat procurile care confirmau că Asociaţia chiar reprezintă peste 150 de debitori. Alte bănci au venit abia după două luni de la declanşarea demersului pe 15 martie a.c. „Aşa ştiu ele să-şi trateze clienţii“, spune Iacob. O bancă i-a contactat cu cinism abia pe 1 iulie a.c. ştiind că mandatul este limitat şi că tocmai expirase pe data de 30 iunie a.c.

I-au primit separat, însă au refuzat să vină la discuţiile organizate la ANPC. Aceasta a şi precipitat controlul demarat joi. Preşedintelui Autorităţii i s-a părut de la început necurat faptul că băncile au solicitat debitorilor adeverinţe medicale. Dacă aceastea erau bune, urmau să întrebe de ce nu plătesc atunci creditul, iar dacă erau inapţi pentru muncă potrivit acestora, ar fi spus că oricum împrumutul este unul rău şi trebuie executaţi silit. Doar în două cazuri au venit conducerile executive ale băncilor, restul întâlnirilor fiind doar la nivel de directori de direcţie. Cu Raiffeisen a existat dialog, însă soluţiile au fost tot cele individuale propuse anterior de bancă. Multe ore de discuţii n-au rezolvat mare lucru“, rezumă Iacob. Tot el afirmă că echipa lor abia a putut ajunge la niveluri decizionale în bănci deşi aveau mandate multiple, experienţă şi contacte în piaţă. „Ce pretenţii poate avea un consumator simplu?!“, se întreabă şeful Asociaţiei.

Andreea Cristoforidis, unul dintre iniţiatorii clubului românilor cu credite în franci, s-a declarat şocată de aroganţa unui bancher care a spus că ei trebuie să considere un succes însăşi faptul că au reuşit să se întâlnească într-un final cu el, deşi discuţia nu a condus la vreun rezultat concret. Sunt oameni de paie cei din conducerile băncilor româneşti? Reprezentanţii datornicilor nu ştiu răspunsul la această întrebare, dar iau în calcul ca în viitor să facă demersuri pe lângă băncile-mamă în ideea că decizia ar putea fi, de fapt, acolo. Deocamdată nici cu BNR nu au demarat discuţii. Contactele au fost informale atât timp cât au aşteptat să vadă care sunt demersurile pe lângă băncile comerciale.

Pagina 1 din 2
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Cancan

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.