Gabriel Diaconu, medic psihiatru, spune că aparent ajungem la un prag de echilibru, pentru că în realitate haosul poate apărea oricând.

Medicul a postat un mesaj pe pagina sa de socializare în care arată de ce este nevoie de o acoperire vaccinală de peste 90% pentru a putrea controla haosul pandemiei, nicidecum, de a elimina virusul din ciruclaţie.

„Suntem toți niște idioți! – mi-am spus. Bineînțeles că evoluția cazurilor de COVID este oscilantă! Bineînțeles că sunt perioade intense și perioade de ”relaxare”. Evident că același ciclu îl urmează și rata de vaccinare, câtă vreme nu intervii, sistemic, asupra ei, și e doar o funcție complexă de interacțiune socială, informare, disponibilitate șamd.

Fără doar și poate că numărul de internări în spital pare că progresează liniar. Dar el nu rămâne corelat, fin, cu numărul de decese.

Rezistența la înaintare, forțele care acționează asupra spațiului pe care trebuie să-l umple o pandemie, fac să apară efecte foarte ciudate, unele care pun probleme modelării ”evoluției” unei infecții contagioase cum este COVD-19.

Spre exemplu da, la un moment dat ”prezența” COVID, comunitară, devine aparentă pentru mulți oameni. Ajunge, cum se spune, ”la ușa ta”.  Face un coleg de birou, moare o vecină, auzi de o rudă că e intubată în spital. E ca norul de furtună, acum era soare afară și în câteva minute îl vezi în depărtare. De aici începe o altă oscilație: unii se duc, se vaccinează (sau o fac pentru că intervin niște măsuri etc), după care sistemul atinge un nou prag de echilibru.

În acel prag de echilibru nu se mai întâmplă, pentru o vreme, multe evenimente noi, și dinamica evoluției capătă, parcă, o nouă geometrie. Dar e doar aparentă, pentru că ”orbitele” traiectoriilor pe acest oscilator sunt haotice.

Despre „imunitatea de turmă”

Urmările, consecințele potențiale sunt foarte importante.

Spre exemplu, vorbind despre ”imunitatea de turmă” sau procentul de la care ecosistemul pandemic se stabilizează, NU există un punct fix, la care să spui ”la 70% suntem bine” sau ”la 85%” suntem salvați.

Pentru majoritatea bolilor infecto contagioase al căror patogen are o rată de transmisibilitate mai mare decât doi evoluția devine haotică, imprevizibilă, și deci pragul vaccinal trebuie să fie peste 90%. Trebuie să saturezi, la propriu, spațiul ca să poți preveni haosul.

COVID-19 e ca râul care curge printre pietre. Pietrele sunt cei imunizați sub o formă sau alta. Dar el continuă să curgă. Nu există granițe geografice. Nu există bariere. COVID erodează în malul umanității, rupe din el.

Drept urmare rămâne în circulație.

Ce vrei să faci e să îi scazi malignitatea către un punct la care ”furtuna” COVID să devină un proces care aproximează dinamica fluidelor, care ”curge” prin populație fără să explodeze, fără să declanșeze contaminări rapide de mari populații.

Din acest punct de vedere vaccinarea obligatorie devine o urgență medicală deosebită. Experiența a arătat deja că VOI/ VOC (variantele de interes/ de îngrijorare) în ce privește SARS-CoV-2 au un interval de evoluție în care încep să ”evadeze” protecția vaccinală. Acest interval, până acum, a fost de 14 – 18 luni. Dar viteza de adaptare crește, accelerează, drept urmare timpul rămas până la următorul punct de inflexiune este mai mic.

Prin perspectiva teoriei haosului era evident că foarte puține țări, dacă vreuna, vor putea ”elimina” COVID-19 din circulație. Ce poate face umanitatea e să folosească vaccinarea ca un mijloc de prevenție al fatalității și mortalității. Tenta nu are cum să fie eradicarea coronavirusului, cât ”echilibrarea” sistemului spre o dinamică acceptabilă.

Suntem în cel mai prost dintre scenarii

Ce avem de făcut noi, românii, cu situația de fapt?

Noi suntem în, probabil, cel mai prost dintre scenarii. Printr-un fenomen non-linear, turbulent, noi am ”tăiat” o felie geometrică fixă, în care avem niște fotografii aberante pe care le numim ”platou”, ”pacienți în ATI”, ”decese” respectiv ”număr de doze de vaccin administrate”. Vedem liniile, nu vedem curbele. Dar intuiția, mațul îți spune că oscilația fenomenului va continua până la saturarea spațiului, adică până când 20 de milioane de români vor fi interacționat cu virusul.

Unii o singură dată. Unii de două ori. Unii de mai multe ori. Unii vor dezvolta imuno-competență. Alții nu. Unii vor trăi. Alții nu. Nu eșuăm medical. Medical putem spune că salvăm niște vieți (multe, puține), și că ajutăm niște oameni să supraviețuiască.

Dar, la niciun moment, nu intervenim în curba de răspândire.

Dacă vrem cu adevărat ”întoarcerea la normalitate” (de fapt o excursie către normalitate), suntem obligați să acționăm ca un de-fibrilator. E nevoie de ”terapia șoc” a problemei care să creeze ”relaxarea” suficientă pentru repornirea inimii comunitare.”, a scris medicul Gabriel Diaconu pe pagina sa de Facebook.