De asemenea, Ileana Botezat-Antonescu este formator al Asociației Române de Psihoterapie Psihanalitică și membru senios al Asociației Internaționale de Psihanaliză. Sunt doar câteva dintre motivele care ne-au determinat să o includem în topul nostru din acest an. Într-o perioadă în care se vorbește din ce în ce mai mult despre efectele psihice ale pandemiei, un specialist în sănătatea mintală nu putea lipsi din ”Top 100 femei de succes din România”. Mai amintim faptul că medicul Ileana Botezat-Antonescu este în prezent director medical al clinicii Bellanima, primul centru medical din România dedicat tratării depresiei și tulburărilor asociate.

Capital: Care au fost cele mai importante proiecte implementate în ultimul an? Ce proiecte aveți pentru acest an?

Ileana Botezat-Antonescu: Deși nu a fost deloc ceea ce se cheamă un “proiect”, măsurile de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19, ale mele și ale familiei mele au fost cele mai importante și soldate, din fericire, cu succes. Le voi continua, bineînțeles, cât va fi cazul.

Un succes profesional al ultimului an a fost încheierea unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile la nivel național, destinat creșterii competențelor psihiatrilor, psihologilor și asistenților medicali în domeniul depresiei și adicțiilor,  primul de o astfel de anvergură în domeniul sănătății mintale, având ca parteneri o instituție publică (Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog) și o asociație profesională (Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie).

O altă realizare este, fără îndoială, contribuția mea la dezvoltarea echipei multidisciplinare din cadrul clinicii Bellanima, care oferă o abordare terapeutică integrată a problemelor de sănătate psihică.

Anul acesta, Centrul Medical Bellanima își va deschide o nouă clinică specializată în servicii de psihiatrie, psihologie și psihoterapie destinate adulților și copiilor, dezvoltând în paralel și un centru dedicat intervenției terapeutice pentru cazurile de tulburări din spectrul autist.

Capital: Care au fost cele mai mari provocări pe le-ați avut de-a lungul carierei și cum le-ați rezolvat?

Ileana Botezat-Antonescu Cred că fiecare etapă în parcurgerea carierei mele a avut provocările ei. Dacă stau să mă gândesc în urmă, îmi vine în minte admiterea  la Facultatea de medicină, specializarea în psihiatrie și obținerea titlului de doctor în medicină, cu o temă inovatoare în țara noastră pentru anii 90 – psihoterapia. Apoi, sunt cele două formări pe care le-am finalizat în psihoterapie – psihanaliză și psihoterapia centrată pe persoană.

Care este povestea? Ar putea să fie rezumată într-o fraza: “După 10 ani de practică psihiatrică, am simțit că pacienții mei au nevoie și de altceva pe lângă tratamentul medicamentos, drept pentru care  a fost nevoie de ani îndelungați de formare specifică în psihoterapie pentru a putea lucra cât se poate de eficient cu pacienții mei.

A urmat apoi trecerea la activitatea de leadership medical și în sănătate mintală în spitalul unde am lucrat peste 40 de ani, apoi la nivelul Ministerului Sănătății. Și acum activez ca medic primar psihiatru și director medical al Clinicii Bellanima.

Care este mai departe povestea? M-am gândit că experiența mea ar putea fi pusă în slujba mai multor oameni și aș putea contribui la propunerea și elaborarea de politici în domeniul sănătății mintale (revizuirea Legii sănătății mintale, promovarea centrelor comunitare de sănătate mintală, Strategia de acordare a serviciilor integrate pentru persoanele cu TSA, etc), domeniu în care, din păcate, România este codașă în Europa.

Încerc să integrez acum aceste idei la nivelul unui centru medical privat cum este Bellanima.

Capital: Care este rețeta succesului pentru compania din care faceți parte?

Ileana Botezat-Antonescu Omul sfințește locul. Cred foarte mult în înțelepciunea populară și folosesc de multe ori proverbe și zicători în interacțiunile cu pacienții mei, precum  și în puterea exemplului personal.

Cu alte cuvinte, câțiva oameni tineri, cu suflet frumos și competenți profesional, informați cu privire la ce se întâmplă în Europa, au avut inițiativa creării acum 8 ani a acestui centru de acordare a serviciilor specializate de psihologie, psihoterapie si psihiatrie în manieră integrată, reușind treptat să strângă în jurul lor alte persoane care își asumă același nivel al standardelor profesionale – o echipă multidisciplinară care oferă o abordare terapeutică integrată a problemelor de sănătate psihică.

 Capital: Cum arată programul dumneavoastră zilnic?

Ileana Botezat-Antonescu: În general îmi rezerv prima parte a dimineții pentru organizarea zilei, îmi citesc mailurile și îmi fac planurile pentru întreaga zi.

Lucrez dimineața, dar și după-amiaza, uneori până seara la 20:30, după mă relaxez în cadrul familiei urmărind un film la TV sau documentare pe internet.

Îmi rezerv o zi pe săptămână pentru activități personale, iar sâmbăta și duminica sunt dedicate familiei, întâlnirii și jocului cu nepoții, activităților de grădinărit și înotului la casa noastră de vacanță.

Capital: Care sunt cele mai importante realizări pe care le-ați avut în ultima perioadă?

Ileana Botezat-Antonescu: În plan profesional sunt bucuroasă că am reușit să contribui la sporirea coeziunii echipei noastre multidisciplinare de profesioniști, să ridicăm calitatea serviciilor oferite prin intermediul ședințelor noastre profesionale regulate în care discutăm despre cazurile mai dificile și modalitățile de abordare pentru a putea oferi pacienților cele mai potrivite soluții terapeutice.

În alt context, am fost implicată și în lansarea unui nou proiect cu granturi norvegiene pentru dezvoltarea centrelor de sănătate mintală pentru copii și adolescenți.

Personal beneficiez (încă) de o bună sănătate fizică și mintală, atât eu cât și soțul meu, ceea ce se reflectă în capacitatea de a munci și iubi, în activitatea noastră zilnică, chiar și după vârsta pensionării.

Capital: Care sunt cele mai importante provocări pe care le-a adus criza medicală în activitatea dumneavoastră și cum v-ați adaptat activitatea?

 Ileana Botezat-Antonescu: Izolarea de familie, de colegi, absența vizionării unui spectacol live și a participării fizice la întâlnirile profesionale, reținerea de la excursiile în țară și străinătate au fost principalele provocări.

Acestea au fost “sacrificiile” din timpul pandemiei. În schimb, am avut ocazia să învăț mai multe în domeniul utilizării mijloacelor de comunicare online, ceea ce reprezintă un câștig.

Capital: Aveți hobby-uri care ar putea fi evidențiate?

Ileana Botezat-Antonescu Da. Îngrijirea florilor, a grădinii și a animalelor de companie reprezintă activități care îmi bucură sufletul.

Capital: Care credeți că este rețeta succesului pentru a ajunge o femeie de succes?

Ileana Botezat-Antonescu: Nu cred că există neapărat o rețetă, dar ingredientele ar putea fi competența, îmbinarea utilului cu plăcutul în activitatea profesională, asumarea responsabilităților în deciziile pe care le iei și constanța în realizarea activităților.

Capital: Cum v-ați caracteriza într-o singură frază?

Ileana Botezat-Antonescu: Consider că sunt un om care a încercat să-și dea un sens vieții.

Capital: Ne puteți indica un dicton care să vă definească?

Ileana Botezat-Antonescu: E greu să mă definesc printr-un dicton, dar am avut mai mereu în minte că Fugit irreparabile tempus, în traducere, “Timpul este de neînlocuit!”.