Poate vi s-a întâmplat să vă urcați la volanul mașinii în timp ce vă aflați sub influența băturilor alcoolice. Comisia Europeană trage un semnal de alarmă asupra acestui lucru deoarece ultimele studii arată că în România peste 6% dintre accidentele rutiere grave sunt produse ca urmare a consumului de alcool.

Comform rapoartelor Comisiei Europene ara noastră se află pe primul loc în acest clasament negativ, următoare țări fiind Croația și Polonia.

„Reacţiile la volan ale şoferilor încetinesc simţitor direct proporţional cu creşterea alcoolimiei. Astfel, la o alcoolimie de 0,3 la mie, şoferului i se înceţoşează imaginea şi nu mai estimează corect distanţele, la o alcoolimie de 0,5 la mie, i se micşorează viteza de reacţie şi nu mai estimează corect viteza cu care conduce. La o alcoolimie de sub 0,8 la mie, imaginea scade din claritate cu 10-20%, iar sub 1,1 la mie, acuitatea vizuală se reduce cu 20-30 de procente, timpii de reacţie cresc semnificativ, are tulburări de echilibru, nu poate vorbi coerent şi capacitatea de a conducere este serios afectată”, potrivit specialiştilor de la Asociaţia PsihoTrafiQ.

“Consumul de alcool încetinește funcțiile sistemului nervos central, iar ca o consecință, șoferul nu va putea efectua sarcinile de rutină pentru a conduce în limite de siguranță. Astfel, consumul de alcool are un efect dramatic asupra abilităților șoferului de a prelucra informații sau asupra abilităților sale cognitive, iar coordonarea ochi-mână sunt încetinite considerabil. Din nefericire, șoferii mai tineri sunt mai predispuși să se urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, în special deoarece ei cred că nu li se pot întâmpla nimic rău. Totodată, ca o consecință benefică a mai multor campanii de responsabilizare socială pe care Asociația PsihoTrafiQ le-a demarat în mai multe orașe din România, constatăm cu bucurie că numărul accidentelor rutiere mortale a scăzut, față de anul 2010, cu 18%”, declară prof. univ. dr. Mihaela Rus, președintele Asociației de Psihologie și Siguranță Rutieră PsihoTrafiQ.

„Microsomnul, neatenția și, în special, conducerea în stare de ebrietate, sunt printre cele mai frecvente cauze ale producerii accidentelor mortale. Alcoolul afectează reacțiile, încetinește reflexele, diminuează coordonarea motrică și, în general, ne face să subestimăm pericolele. Este îmbucurător că legiuitorii au considerat conducerea sub influența băuturilor alcoolice o faptă deosebit de gravă și au înăsprit pedepsele. Noi, ca reprezentați ai societății civile, dorim să venim în întâmpinarea autorităților și să demarăm campanii de informare și de responsabilizare a șoferilor cu privire la riscurile la care aceștia se expun dacă urcă la volan în stare de ebrietate. Totodată, ne bucurăm să constatăm că numărul accidentelor grave au scăzut considerabil în ultimul deceniu, ceea ce denotă că șoferii sunt mai responsabili în trafic, astfel de campanii fiind de bun augur pentru toată lumea”, declară psihologul Maria Ștefania Milea, organizatorul campaniei de responsabilizare socială din Iași.

Numărul de accidente rutiere a scăzut în 2017 cu 18%, ca urmare a înăspririi pedepselor privind conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Te-ar putea interesa și: