Bolnavii coronavirus din cadrul Institutului Matei Balș și Spitalului Colentina din București stau în frig de mai multe ore din cauza unei avarii. Deși, inițial, Termoenergetica a anunțat că situația se va repara până în ora 22:00, compania care furnizează agentul termic în București a anunțat că avaria va fi rezolvată în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

Compania precizează că este vorba despre o avarie „primară” care s-a produs pe Șoseaua Ștefan cel Mare.

Cum s-au adaptat la situație

Medicii de la Institutul Matei Balș au dat pacienților pilote și pături suplimentare, dar acestea nu rezolvă situația.

La spitalul Colentina se folosesc aparatele de aer condiționat, iar pentru personalul medical au fost puse în funcțiune niște boilere.

Situația este destul de gravă având în vedere că personalul medical nu se mai poate spăla după ieșirea din zona roșie.

Mesajul Termoenergetica

”Echipele Companiei Termoenergetica sunt în teren și vor lucra pentru executarea cât mai rapidă a operațiunilor necesare reluării furnizării agentului termic în zona afectată. Ne cerem scuze clienților pentru disconfort și le mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții Termoenergetica.

Ce spune directorul Spitalului Colentina

Aflat la Digi 24, Victor Cauni, directorul medical al Spitalului Colentina, a declarat că apa caldă reprezintă o necesitate pentru decontaminare. Acesta a anunțat că a montat niște boilere pentru ca echipele din zona roșie să se poată decontamina.

Apa caldă reprezintă o necesitate pentru că echipele, pentru decontaminare, trebuie să beneficieze de duș și apă caldă. Am montat niște boilere pentru ca echipele din zona roșie să se poată decontamina. Și am folosit aerele condiționate pe modul încălzire pentru a nu se suprasolicita rețelele electrice. Sperăm ca până dimineață să revenim la normal (…)

Au mai fost probleme, nu atât de lungi și orice avarie de acest timp nu este benefică din niciun punct de vedere și sperăm să fie cât mai rare. Am prevăzut pentru anul viitor montarea de centrale termice pe fiecare corp de clădire. S-au făcut studii și este cel mai eficient mod.”, a spus directorul.