Compania americana Autodesk a lansat extensia Google Earth pentru Civil 3D 2007, o unealta de editare conceputa in special pentru inginerii civili si topometrii care au posibilitatea de a publica obiectele Civil 3D si datele proiectelor direct pe Google Earth.

“Prin conlucrarea cu functionalitatile de vizualizare geospatiala din Google Earth, Autodesk a facut un pas inainte in domeniul colaborarii si vizualizarii datelor tehnice ale proiectelor intre specialistii diferiti implicati intr-un proiect: urbanisti, constructori si manageri ai proiectelor de infrastructura” a declarat Gary Lang, vicepresedinte al diviziei Autodesk pentru solutii in infrastructura.

Extensia Google Earth pentru Civil 3D 2007 ofera functionalitati pentru publicare pe Google Earth, colaborare si transmiterea de informatii, manipularea datelor proiectului, vizualizare si prezentari.

Compania ofera gratuit pentru download extensia Google Earth pentru Civil 3D 2007. Pentru a folosi aceasta extensie, utilizatorii trebuie sa aiba instalate atat Civil 3D 2007 cat si Google Earth, extensia fiind compatibila atat cu versiunea gratuita a lui Google Earth cat si cu Google Earth Plus si Google Earth Pro.

Autodesk, Inc. a inregistrat in anul fiscal 2006 o cifra de afaceri de peste 1,523 miliarde de dolari, fiind a sasea companie de software din lume. Compania a luat fiinta in urma cu 24 de ani, numara sapte milioane de utilizatori in intreaga lume, este prezenta in 106 tari si este cel mai mare producator de software de proiectare pentru PC.


Sursa: Autodesk, 28 iunie 2006