Austria: Un român de 19 ani, prins cu 230 km/h pentru că se grăbea la „shopping”
Un român de 19 ani care conducea cu 230 km/h un automobil Audi A6 pe autostrada A4 din estul Austriei a fost oprit şi amendat sâmbătă de poliţie, transmite duminică APA.
O patrulă în civil l-a urmărit pe vitezoman cu luminile albastre vreo 10 kilometri, între Gols şi Parndorf, în Burgenland. El a putut fi oprit doar datorită automobilelor care rulau cu viteză legală pe ambele benzi şi care l-au încetinit, a precizat un comunicat al poliţiei.
Potrivit poliţiei, românul, în maşina căruia se mai aflau două femei, a condus în timpul urmăririi cu peste 200 km/h şi a depăşit pe dreapta un alt automobil.
Ca scuză, tânărul le-a declarat poliţiştilor că se grăbea spre „shopping” în complexul SCS din sudul Vienei, de unde vroia apoi să revină acasă.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
