Grupul austriac OMV a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate nici în Germania.

Între timp, apar atacuri anonime la adresa justiției europene împotriva taxei de solidaritate care a stârnit revoltă în rândul marilor companii, obligate să își împartă profitul de miliarde cu bugetul statului în care activează.

Cum motivează OMV decizia de a nu plăti taxa de solidaritate în Germania

Compania austriacă OMV a anunțat că nu numai OMV Petrom nu se califică la plata taxei de solidaritate, potrivit legislației europene, ci și subsidiara grupului din Germania, OMV Deutschland GmbH.

În Austria, doar două companii membre ale grupului depășesc pragul de 75%. Respectiv, acestea urmează să achite o sumă modică, de 90 milioane euro, considerabil mai redusă decât cea estimată inițial, de 150 milioane euro.

Explicația în acest sens ar fi că veniturile subsidiarelor din extracția hidrocarburilor și rafinare nu depășesc 75% din cifrele de afaceri din 2022 ale acestora nici în România, dar nici în Germania.

Legislația austriacă se aplică doar pe ultimele șase luni ale anului 2022

„În ceea ce privește taxa de solidaritate, există, dacă luăm în calcul Regulamentul UE, în principiu trei țări în care OMV ar putea analiza aplicabilitatea acesteia: România, Germania și Austria.

Atât în România, cât și în Germania, conform legislației actuale, OMV Petrom și OMV Deutschland GmbH nu sunt afectate de respectiva legislație. Nu li se aplică (taxa de solidaritate – n.red.), pentru că pur și simplu nu este atins pragul privind (ponderea veniturilor din codurile CAEN din Regulamentul European de 75% din – n.red.) cifra de afaceri.

Referitor la Austria, am estimat inițial (în ianuarie – n.red.) o valoare de până la 150 de milioane de euro, însă am calculat în prezent că este vorba de doar 90 de milioane de euro, ținând cont de faptul că legislația austriacă se aplică doar pe ultimele șase luni ale anului 2022”, a declarat directorul financiar al companiei, Richard Florey.

OMV Petrom anunță că a avut contribuţii record la bugetul statului român în anul 2022

Compania OMV Petrom a contribuit în 2022 la bugetul statului cu circa 20 de miliarde de lei şi a asigurat 7% din veniturile fiscale la bugetul de stat consolidat al României, se arată într-un comunicat de presă al companiei, relatează Agerpres.

Impozitele, taxele şi contribuţiile directe şi indirecte au reprezentat peste 19 miliarde lei. În același timp, dividendele de bază şi speciale s-au ridicat la circa 1 miliard de lei.

Conform sursei citate, impozitele directe au avut cea mai mare creştere, ajungând până la 10 miliarde lei, această cifră fiind de aproape 4 ori mai mult faţă de 2021.

Acestea includ impozitul pe profit şi alte taxe directe, redevenţele petroliere, numeroase impozite şi contribuţii suplimentare aplicabile extracţiei de petrol şi gaze, vânzărilor de produse petroliere, producţiei de energie electrică, comerţului cu gaze naturale şi energie electrică. Din suma totală, impozitele suplimentare şi contribuţiile au reprezentat 7,3 miliarde lei.