Se trimit mesaje false în numele ANAF. NU deschideți acele mesaje

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra unor mesaje false transmise în numele instituţiei prin care contribuabilii români sunt anunţaţi că au de plătit impozite către sistemul bugetar din România. Reprezentanţii Fiscului vă sfătuiesc să NU deschideți acele mesaje. Dacă totuși le-ați deschis, NU trebuie să accesați documentele anexate sau linkurile din conţinut.

„Atenţie! Din nou, mesaje false în numele ANAF! La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenţionează, la nici o lună de la precedentele emailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei, prin care contribuabilii sunt anunţaţi că au de plătit impozite către sistemul bugetar din România.

Şi, în niciun caz, să nu transmiteţi bani către conturile menţionate! Reamintim tuturor contribuabililor că ANAF a dezvoltat şi pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, serviciul Spaţiul Privat Virtual, pentru o comunicare securizată cu instituţia”, scrie pe pagina oficială de Facebook a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Sursă: ANAF

Amintim faptul că, zilele trecute, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că va organiza în luna iulie mai multe licitaţii pentru a vinde maşinile confiscate. Preţurile încep de la 1.600 de lei.

ANAF a scos la licitație numeroase maşini confiscate. Preţurile încep de la 1.600 de lei

Licitaţiile vor fi organizate în mai multe oraşe din ţară, unde administraţiile judeţene ale ANAF vor vinde maşini precum Renault, Ford, Volkswagen sau Mercedes. Prețurile încep de la 1.600 de lei. Totuși, oamenii trebuie să depună, cu cel puţin o zi înainte de ziua licitaţiei, o serie de documente pentru a putea participa la aceste licitaţii.

„Invităm pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înştiinţeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilită pentru vânzare. Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare”, a transmis recent ANAF.

Licitațiile vor fi organizate în următoarele locații:

La Arad, ANAF organizează o licitaţie pe 27 iulie, ora 15.00, atunci când vor fi vândute două autoturisme: Porsche Cayenne 2010, 2967 cmc, preţ de pornire a licitaţiei: 59330 de lei; Nissa Navara 2005, 2488 cmc, preţ de pornire a licitaţiei: 24720 de lei.

La Bucureşti, ANAF organizează o licitaţie pe 26 iulie, ocazie cu care va fi scos la vânzare un autoturism marca Mercedes-Benz, model Vito 2007, la preţul de pornire de 11606 de lei.

La Constanţa, ANAF organizează o licitaţie pe 27 iulie pentru vânzarea unui autoturism marca Daewoo Matiz. Preţul de pornire a licitaţiei, exclusiv TVA, este de 520 de lei.

La Cluj, ANAF organizează o licitaţie pe 25 iulie, la ora 12.00, atunci când va fi scos la vânzare un autoturism marca Renault Laguna 2000 la preţul de pornire de 1600 de lei.

La Iaşi, ANAF scoate la licitaţie un autoturism marca Volkswagen Sharan 2004, iar preţul de pornire a licitaţiei este de 8413 lei.

La Satu Mare, ANAF organizează o licitaţie pe 4 august 2022, atunci când se vor vinde mai multe maşini, după cum urmează: Ford Transit 2002, 2402 cmc, cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 6527 de lei; Ssangyong Kyron 2007, 1998 cmc, cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 6993 de lei; Fiat Ducato 2001, 2800 cmc, cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 6534 de lei; Volvo FL615 1999 (basculantă), cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 10257 de lei; Ford FDEY 2001, 1998 cmc, cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 5367 de lei; Volvo XC60 2010, 2400 cmc, cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 29170 de lei; Nissan Terano 2001, 2664 cmc, cutie manuală, preţ de pornire a licitaţiei: 5834 de lei.

La Timişoara, ANAF organizează o licitaţie pe 30 august 2022, la ora 14.00, după cum urmează: ATV Honda, preţ de pornire a licitaţiei: 7923 de lei; Opel Corsa 2005, preţ de pornire a licitaţiei: 10564 de lei; Volkswagen e-Up 2007, preţ de pornire a licitaţiei: 20599 de lei.

La Urziceni, ANAF organizează o licitaţie pe 25 iulie, ora 11.00, când va fi scos la vânzare un autoturism marca Mercedes-Benz, model C 220 CDI, la preţul de pornire de 11006 lei.