Mihaela Bilic susține că atât cafeaua cât și cacao au efecte miraculoase. Potrivit nutriționistului, bobul de cacao este extrem de valoros, însă ciocolata din comerț poate fi o capcană.

„Bobul de cafea și bobul de cacao sunt miraculoase. În bobul de cafea se regăsesc peste 2.000 de substanțe, iar bobul de cacao este și mai valoros, pentru că avem untul de cacao, acea grăsime vegetală, ce are aspect de unt. (…) La capitolul ciocolată, mare capcană este să mâncăm ciocolată„, a povestit dr. Mihaela Bilic, la Antena3. 

Totodată, Mihaela Bilic a vorbit și despre diferențele calorice dintre ciocolata neagră, ciocolata albă și ciocolata clasică. Potrivit acesteia, eticheta este foarte importantă și ne spune cât de mult zahăr conține ciocolata cumpărată.

Nutriționistul susține că ciocolata neagră are cele mai multe calorii, însă ciocolata albă conține mai mult unt, deci este o ciocolată mult mai grasă și mai calorică.

„În momentul în care pe etichetă, primul cuvânt nu este cacao/masă de cacao/unt de cacao, este clar că acolo avem mai mult zahăr decât cacao.

Nu există arbori de cacao care să acopere toate nevoile de ciocolată ale mapamondului. (…) Din păcate, acum, pe eticheta ciocolatei veți vedea primul ingrediente, în 80% din cazuri, zahărul și apoi veți vedea grăsime de cocos sau de palmier. Nici măcar nu mai există produsul cacao este pus doar cât să dea culoare.

Porția corectă de ciocolată 

Ciocolata neagră este cea mai bogată în calorii. Pentru că un gram de grăsime are 9 calorii, un gram de zahăr are 4 calorii. O ciocolată cu lapte va avea în jur de 500 – 530 de calorii, o ciocolată neagră, pentru că este mult mai bogată în grăsime va avea spre 600 poate chiar peste 600 de calorii.

Ciocolata albă este o ciocolată ce are mai mult unt comparativ cu masa de cacao. Deci ciocolata albă este prin definiție cea mai grasă ciocolată, deci clar cea mai calorică”, a mai precizat dr. Bilic.

În ceea ce privește porția corectă de ciocolată, potrivit nutriținoistului aceasta este de trei tablete, sau niciodată mai mult de un rând. Totodată, ea susține că tabletele de ciocolată au devenit din ce în ce mai subțiri și ne sugerează într-o oarecare măsură porția corectă.

„Porția corectă de ciocolată este de trei pătrățele, niciodată mai mult de un rând. Tableta de ciocolată a devenit din ce în ce mai subțire, în prezent are 80 g și ne sugerează într-un fel porția corectă de ciocolată”, a adăugat Mihaela Bilic.