Arval, divizia de structuri metalice a ArcelorMittal Construction, a vândut în primele nouă luni din acest an 300.000 mp de panouri sandwich, din producţia locală, în princial în Bulgaria, crescându-şi cota de piaţă la circa 9%, potrivit reprezentanţilor companiei.

Anul trecut Arval a vândut aproximativ 325.000 mp de panouri sandwich în România.

“Ar fi fost imposibil să ne creştem cota de piaţă din importuri, activitate la care am renunţat încă de la începutul lui 2009. Anul acesta ne-am focusat pe adaptarea ofertei noastre la nevoile actuale ale pieţei din Romania, dar şi la cerinţele pieţelor din regiune. Astfel, 30% din volumul total al producţiei Arval a mers către piaţa din Bulgaria”, a declarat Dan Vlăiculescu, directorul de vânzări al Arval.

Preţuri reduse cu 10%

Odată cu demararea producţiei în România, preţul panourilor a înregistrat o scădere de aproximativ 10%, costuri datorate anterior transportului, dincolo de fluctuaţiile la nivelul costului materiilor prime.

“Mărirea considerabilă a gamei de produse ne-a facilitat practic evoluţia bună pe o piaţă în scădere (pe volume cu 22%) faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008“, a menţionat Vlăiculescu.

Arcelor Mittal Construction România a încheiat anul 2008 cu o cifră de afaceri de 24 de milioane de euro. Compania este prezentă pe piaţa din România prin trei divizii: Armat, specializată pe producţia de ţiglă metalică şi jgheaburi, Arval, specializată în producţia de structuri metalice, Arclad şi două unităţi de producţie la Bucureşti şi Iaşi.