Instituţiile private din Argentina consideră că inflaţia anuală în ţară a fost de 22,8%.

Pentru Indec, cele mai mari majorări de preţuri s-au înregistrat la îmbrăcăminte (21,2%), educaţie (16%), în timp ce produsele alimentare au cunoscut o creştere limitată la 7,5%.

Oficial, inflaţia a atins 7,7% în 2009 şi 10,9% în 2010.

Fondul Monetar Internaţional a trimis, cu începere din 2010, mai multe misiuni în Argentina pentru a ajuta guvernul să-şi reformeze indicele preţurilor de consum, puternic contestat de economiştii din sectorul privat şi de opoziţie, după trecerea Indec sub controlul guvernului în 2007.
Cu exact un deceniu în urmă, Argentina traversa cea mai gravă criză din istoria sa de 200 de ani. Oamenii ieşiseră în stradă pentru a protesta împotriva gravei situaţii şi a politicienilor făcuţi responsabili că s-a ajuns atât de departe. Demonstranţii le-au cerut guvernanţilor să plece de la putere, s-au înregistrat ciocniri cu forţele de ordine, soldate cu aproape 40 de morţi.
Argentina era în faliment, economia se afla la pământ iar politicienii, corupţi, îşi dovediseră incompetenţa. Ţara era sugrumată de o datorie externă imensă, de peste 170 de miliarde de dolari. Puţini mai aveau un loc de muncă, mulţi copii sufereau de foame într-o ţară odinioară bogată.

Lui Roberto Lavagna nu-i vine să creadă, din perspectiva actuală, cât de jos se prăbuşise ţara sa: "A fost o situaţie grea. Mulţi istorici sunt de părere că a fost cea mai gravă criză din 1890 încoace. Situaţia socială a oamenlor era catastrofală. 52 la sută din populaţie, deci mai bine de jumătate, trăia sub limita sărăciei."