Iar speranțele lor nu au fost înșelate. Apple a prezentat mult așteptata sa unitate de realitate augmentată, Apple Vision Pro. Este pentru prima dată din 2016 când compania a introdus o nouă platformă și există un motiv solid pentru care acest lucru s-a întâmplat în cadrul WWDC. Pentru a-și realiza întregul potențial, hardware-ul, oricât de sofisticat ar fi, are nevoie de software.

Apple Vision Pro este o cască de realitate augmentată – despre care Tim Cook, CEO-ul Apple, a spus că folosește “space computing”, îmbinând conținutul digital cu lumea reală. Având două ecrane micro Oled de înaltă rezoluție, 12 camere, cinci senzori, șase microfoane, un cip M2 și un cip R1, special conceput pentru acest headset, dispozitivul are, de asemenea, un ecran OLED frontal care vă permite să vă arătați ochii unei persoane care stă în fața dumneavoastră, în timp ce continuați să purtați casca.

Așadar, pentru investitori, marea întrebare este pentru cine este destinată noua cască Apple?

În timpul prezentării s-a pus mult accent pe cazuri de utilizare la locul de muncă, acasă și în timpul călătoriilor. Dar dispozitivul este prevăzut cu o baterie cu fir care oferă aproximativ două ore de operare. Așadar, într-un fel, acest lucru ar putea deschide o nouă linie de accesorii pentru Apple, dar, de asemenea, ar putea forța cumpărătorii Vision Pro să cheltuiască mai mulți bani pentru a utiliza dispozitivul.

Compania Disney (DIS) a anunțat, de asemenea, că platforma de streaming Disney + va fi disponibilă din prima zi pe Vision Pro și a prezentat câteva modalități inovatoare de a viziona sporturi, emisiuni și filme. Dezvoltatorii au fost invitați să creeze noi aplicații pentru noul dispozitiv și, de asemenea, să modifice aplicațiile existente și să adauge componenta spațială.

Însă marea surpriză a venit atunci când Tim Cook a anunțat prețul noului headset: 3.499 de dolari

Reacția mulțimii a fost mixtă, de la exclamații de surpriză la râsete. Dacă ne uităm la concurenții direcți, Meta tocmai a anunțat Quest 3 la prețul de 499 de dolari, iar Quest Pro începe de la 999 de dolari. Pico Immersive Ltd, o companie aparținând ByteDance – proprietarul TikTok – are Pico 4 Enterprise la prețul de 899 de euro, modelul pentru consumatori fiind la 429 de euro. HTC Vive Pro 2 are prețuri cuprinse între 714 și 1.249 de dolari.

Pe internet au apărut deja speculații potrivit cărora dispozitivul va atrage foarte mult colecționarii, făcând o paralelă cu primul iPhone care, la lansarea din 2007 a costat 599 de dolari și s-a vândut apoi la o licitație cu 63.000 de dolari, de 105 ori valoarea sa inițială.

Apple, printre companiile preferate de investitori

Compania Apple este una dintre favoritele investitorilor, fiind a patra cea mai deținută acțiune de către investitorii români pe platforma eToro. Începând cu luna ianuarie, acțiunile Apple au atins noi maxime, după ce au crescut cu un procent impresionant de 50%, ducând capitalizarea totală de piață a companiei la aproximativ 2.800 de miliarde de dolari. În pofida scăderilor din liniile de produse MacBook și iPhone și a lipsei de estimări pentru anul în curs, serviciile și produsele inovatoare ale Apple continuă să contribuie la succesul său. În timp ce Vision Pro va fi lansat în SUA în prima parte a anului 2024, nu este foarte clar care va fi impactul pe care îl va avea asupra rezultatelor Apple din cauza prețului său ridicat și a disponibilității limitate.