Mai mult, ne aşteptăm ca incidenţa celor care s-au gândit la implicaţiile juridice şi fiscale ale comerţului virtual să fie extrem de mică. În condiţiile unei pieţe de nişă, a cărei rată de dezvoltare în ultimii şapte ani a fost exponenţială, modelele de afaceri şi creativitatea diverşilor jucători din domeniu (fie că vorbim de dezvoltatori, de agenţi de consolidare, fie de operatori de telefonie mobilă) depăşesc de multe ori posibilitatea legiuitorilor de a crea cadrul de reglementare adecvat. Ca orice teritoriu neexplorat, şi această piaţă este plină de capcane, dar şi de oportunităţi pentru participanţii abili, agili, dar mai ales bine informaţi. Modelele de afaceri preponderente în această piaţă se încadrează în două mari clase:
Modelul „agent de colectare“ şi Modelul „cumpărător / revânzător“. Desigur, cele două modele nu există în natură în stare pură, ele suferind diverse variaţii în funcţie de un număr de factori.

Modelul „agent de colectare“
Modelul „agent de colectare“ presupune existenţa unei legături directe între dezvoltatorul aplicaţiei respective şi utilizatorul terminalului. Cu alte cuvinte, relaţia contractuală se stabileşte, şi tranzacţia economică are loc între cel care creează aplicaţia şi cel care o va „consumă“. Desigur, într-un bazar virtual, vânzătorii pot fi de oriunde, aşa cum şi cumpărătorii pot veni din cele mai neaşteptate locuri. Ca atare, s-a creat nevoia unor terţi care să faciliteze relaţia dintre cei doi şi, implicit, consumul. Aceşti terţi sunt de regulă agenţii de consolidare şi/sau operatorii de telefonie mobilă. În cadrul modelului discutat (cel de „agent de colectare“), aceste entităţi intervin în lanţul tranzacţional şi facilitează circuitul banilor de la consumator la dezvoltator prin prestarea unor servicii denumite generic „de colectare“.
Este foarte probabil ca acest model să pară simplu. În practică însă, într-un lanţ de acest fel poate exista un număr foarte mare de interpuşi din tot felul de jurisdicţii. În mod evident, riscurile juridice (în principal, cele privind natura juridică a relaţiei contractuale şi legea aplicabilă) şi fiscale (în principal, cele privind taxa pe valoare adăugată şi cele privind impozitul cu reţinere la sursă) vor creşte proporţional cu numărul tranzacţiilor din lanţ.

Modelul „cumpărător/revânzător“
În cadrul celui de-al doilea model, cel „cumpărător / revânzător“, tranzacţiile vor fi structurate cu totul altfel, în sensul în care licenţa pentru utilizarea aplicaţiilor va fi cedată „din mână în mână“ până la consumator. Cu alte cuvinte, dezvoltatorul va ceda licenţa unui agent de colectare, unei platforme de comerţ virtual sau unui operator de telefonie mobilă care va „vinde“ apoi aplicaţia consumatorului final.
Diferenţa esenţială dintre acest model şi precedentul este aceea că în primul caz „vânzarea“ aplicaţiei are loc între dezvoltator şi consumator (aşa-numitele tranzacţii Business-to-Consumer), pe când în acest caz, au loc „vânzări“ succesive între mai multe societăţi (aşa-numitele tranzacţii Business-to-Business), urmând ca abia în ultima etapă tranzacţională să aibă loc o vânzare de tip Business-to-Consumer.

De ce este important aspectul legal?
Vă întrebaţi, fireşte, de ce sunt importante aceste precizări. Ei bine, motivele sunt numeroase şi vom încerca să sintetizăm câteva dintre ele mai jos. În primul rând, fiecare platformă foloseşte un model de distribuţie propriu, care nu va fi niciodată un model pur de agent sau de cumpărător/revânzător), ci un hibrid mai mult sau mai puţin reuşit între cele două. Pentru a înţelege modelul real şi responsabilităţile fiecărei părţi, în funcţie de poziţia în lanţul tranzacţional, este necesară o bună înţelegere a modelelor teoretice. În al doilea rând, modelul (chiar şi unul hibrid) trebuie reflectat în mod corespunzător în documente (de ex. contractele dintre părţi) pentru a se asigura transparenţa necesară în relaţia cu diverşi terţi. În lipsa unei documentaţii adecvate, un risc foarte probabil este ca modelul să fie contestat şi reclasificat din punct de vedere fiscal.
Fiecare model teoretic se supune unor reguli de taxare diferite atât din perspectiva TVA, cât şi din perspectiva impozitului cu reţinere la sursă. Cunoaşterea implicaţiilor fiscale aplicabile modelelor teoretice înlesneşte înţelegerea implicaţiilor fiscale aplicabile modelelor reale şi, implicit, aplicarea tratamentului fiscal adecvat.
Procesul legislativ în acest domeniu este extrem de dinamic (chiar dacă în anumite situaţii nu suficient). În aceste condiţii, o bună înţelegere a cadrului de reglementare existent va permite o asimilare superioară a modificărilor legislative preconizate şi o adaptare mai rapidă a afacerii la aceste modificări. Un bun exemplu în acest sens este chiar modificarea directivei europene privind TVA care, începând cu 1 ianuarie 2015, va institui un regim fiscal complet diferit de cel care se aplică în prezent comerţului cu aplicaţii.

Concluzii
Aşa cum probabil aţi dedus din cele de mai sus, problema comerţului cu aplicaţii este complexă din următoarele considerente: piaţa relevantă nu este localizată geografic, prin urmare cu greu se poate vorbi despre un cadru comun de reglementare, mai ales dacă părţile implicate sunt din afara UE; părţile implicate pot fi numeroase şi din foarte multe jurisdicții, ceea ce face că lanţul tranzacţional să fie extrem de complex şi greu de gestionat; tratamentul juridic şi fiscal aplicabil tranzacţiilor individuale poate fi viciat de anumite inconsecvenţe care pot conduce la netaxare, taxare dublă, dispute între părţi etc. Este posibil ca autorităţile să nu aibă experienţa necesară pentru a înţelege acest nou tip de comerţ şi să adopte o abordare extrem de conservatoare, care să genereze costuri fiscale şi operaţionale pentru societăţile implicate.
Chiar şi în aceste condiţii, piaţa va creşte în continuare în ritm alert şi miza unor câştiguri imediate îi va face pe unii participanţi la această piaţă să-şi asume, într-o primă fază, riscurile fiscale şi juridice implicite acestui tip de comerţ. Totuşi, ne aşteptăm ca, într-un timp relativ scurt, aceste riscuri să se traducă prin pierderi financiare. Abia atunci va deveni evident avantajul acelor jucători abili, agili, dar mai ales bine informaţi.

Adriana Nastase,
avocat, Schoenherr și Asociații,

Theodor Artenie,
director executiv, Schoenherr Tax

Acest articol a apărut în ediţia print numărul 48 a revistei Capital din săptămâna 2-8 decembrie 2013