Anunţul momentului despre Radu Mazăre! A scăpat de o altă condamnare. Decizia e definitivă
Vestea momentului despre Radu Mazăre. Fostul primar al Constanței a scăpat de o altă condamnare, iar de această dată, decizia este definitivă. Despre ce dosar este vorba?
Radu Mazăre a primit vestea pe care o aștepta de foarte multă vreme. Fostul primar al Constanței a fost achitat definitiv într-un dosar în care a fost condamnat inițial la șase ani și jumătate de închisoare. Tribunalul a decis chiar astăzi.
Potrivit informațiilor publicate de ziuaconstanta.ro, judecătorii s-au pronunțat în dosarul în care Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost condamnat la șase ani și jumătate de detenție, în primă instanță. De menționat este faptul că, tot în acest dosar, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, fost reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, a luat tot în primă instanţă doi ani şi 11 luni închisoare cu suspendare.
Decizia care îl salvează pe Radu Mazăre
Decizia oficială îl arată achitat pe Radu Mazăre după ce acesta a fost acuzat de o serie de infracțiuni în abuz de serviciu. Iată cum arată documentul oficial.
„În baza art.421 pct.1. lit.b) cod procedură penală, respinge apelurile formulate de DNA, Serviciul Teritorial Constanţa şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ca nefondate. În baza art.421 alin.(1) pct.2 lit.a) cod procedură penală, admite apelurile formulate de inculpaţi, desfiinţează hotărârea atacată şi, rejudecând: În baza art.396 alin.(5) cod procedură penală în ref. la art.17 alin.(2) cod procedură penală şi art.16 alin.(1) lit.b) cod procedură penală,
achită pe inculpaţii: – Mazăre Radu Stefan, pentru infracţiunile de ”abuz în serviciu” prev. de art.297 alin.(1) cu aplic. art.309 cod penal şi art.5 cod penal, ”abuz în serviciu” prev. de art.132 din Lg. nr.78/2000 cu ref. la art.297 alin.(1) cu aplic. art.5 cod penal, ”abuz în serviciu” prev. de art.132 din Lg. nr.78/2000 cu ref. la art.297 alin.(1) cu aplic. art.5 cod penal;
– Hortolomei Moscu Sorina Gina şi SC Mehmetoglu SRL, pentru infracţiunile de ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.a,c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.74 alin.(1) lit.a) cod penal 1969 şi art.5 cod penal, ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.74 alin.(1) lit.a) cod penal 1969 şi art.5 cod penal; – SC Mehmetoglu SRL, pentru infracţiunile de ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.a,c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal, ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal; – SC Bulevard SA, pentru infracţiunile de ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.a) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal, ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal; – SC Millenium Global Developement SA, pentru infracţiunea de ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal”, se arată în document.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





