Românii care nu sunt acasă pe 9 iunie vor putea vota oriunde în țară

Miercuri, deputatul PNL Gabriel Andronache a explicat că românii care nu se află acasă în data de 9 iunie 2024 (în localitatea de domiciliu sau reședință) au posibilitatea să voteze pentru alegerile europarlamentare (cu excepția alegerilor locale) la orice secție de votare doresc și vor fi înregistrați în listele electorale suplimentare.

”Pentru a combate dezinformarea practicată de unii politicieni care citesc legea pe diagonală, lămurim, prin publicarea dispoziţiilor legii, faptul că orice român care nu se află în localitatea de domiciliu/reşedinţă în ziua votului din 9 Iunie 2024 poate vota pentru alegerile europarlamentare pe lista suplimentară la orice secţie de votare din ţară sau din străinătate”, a scris el pe Facebook.

Gabriel Andronache a prezentat prevederea din Ordonanța de Urgență nr. 21 din 2024. Aceasta permite oricărui cetățean al țării să voteze la orice secție de votare din țară.

”Art. 13 alin. 2 lit. f) din ordonanţă dispune: „În baza rezultatelor generate de Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot şi de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia şi a verificării actului de identitate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare: f) permite alegătorilor prevăzuţi la art. 13 din Legea nr. 33/2007 , republicată, cu modificările ulterioare, să îşi exercite dreptul de vot; după ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară, i se încredinţează buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea VOTAT; Mergem la art.13 din Legea nr. 33/2007.

Astfel, art. 13, lit. a) prevede a) Alegătorii resortisanţi care în ziua de referinţă se află în altă localitate decât cea de domiciliu îşi pot exercita dreptul de vot la orice secţie de votare, fiind înscrişi de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare în listele electorale suplimentare. Alegătorii resortisanţi sunt definiţi de art. 5 alin. 2 din aceeaşi Lege 33/2007, astfel: „(2) Prin alegător resortisant se înţelege orice cetăţean al României, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară ori în străinătate, care are dreptul de a alege membrii din România în Parlamentul European în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi”, a scris acesta.

Deputatul PNL a adăugat:

”Concluzie: Românii care nu vor fi acasă în 9 Iunie 2024 (în localitatea de domiciliu sau reşedinţă) pot vota pentru europarlamentare (mai puţin pentru autorităţile locale) la orice secţie de votare doresc şi vor fi înscrişi în listele electorale suplimentare”.

Gabriel Andronache
Gabriel Andronache; SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Ludovic Orban critică Ordonanța

Acesta a fost un răspuns pentru liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban. Marți, pe 9 aprilie, acesta a declarat că că „tentativa de fraudare a alegerilor din 9 iunie de către actuala putere este evidentă”. El a prezentat una dintre ceea ce el numește „mizeriile născocite de guvernanți pentru a îngreuna votul unor largi categorii de cetățeni”.

Orban acuză că ordonanța emisă de Guvern nu mai permite exercitarea dreptului de vot într-un mod simplu pentru cetățenii care nu se află în localitatea de domiciliu în ziua votului, ci îngreunează acest proces instituind obligația de a face o cerere pentru a putea vota și de a vota doar cu urna specială.

Ludovic Orban
Ludovic Orban; SURSA FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Reguli privind publicitatea politică

Amintim că au fost implementate noi norme europene care stabilesc standarde comune pe piața internă în ceea ce privește transparența și definirea publicului-țintă în publicitatea politică, care vor viza alegerile europarlamentare. Potrivit Comisiei Europene (CE), începând de acum, reclamele politice:

  • trebuie să fie evident marcate ca atare;
  • trebuie să specifice sursa finanțării;
  • trebuie să specifice motivul legăturii lor cu anumite alegeri sau procese legislative;
  • trebuie să specifice dacă sunt direcționate către un anumit grup de persoane.

Mai multe puteți citi aici.