Anunț pentru pensionari de la Casa de Pensii. Sunt verificate dosarele de pensii

Anunț pentru pensionari de la Casa de Pensii. Sunt verificate dosarele de pensii

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - casa de pensii

Publicat de Corina Chiriac la 31 octombrie 2024, 20:48

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a venit cu explicații importante în ceea ce privește dosarele de pensii. Instituția spune că acestea sunt verificate în trei situații.

Erori în dosarele de pensie

Procesul de întocmire și administrare a dosarelor de pensie este unul complex, iar posibilitatea de erori în calcularea și plata pensiilor reprezintă o problemă semnificativă în România.

Într-un răspuns oferit avocatnet.ro, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a detaliat modul în care se realizează verificările necesare pentru corectitudinea dosarelor de pensie și măsurile de corecție aplicate atunci când se constată greșeli.

Verificarea periodică a dosarelor de pensie

CNPP efectuează reanalizări periodice ale dosarelor de pensie pentru a asigura legalitatea calculului și a plăților, în conformitate cu legislația sistemului public de pensii.

Această revizuire periodică poate fi efectuată fie de casele teritoriale de pensii, fie de alte instituții autorizate, precum Ministerul Muncii sau Curtea de Conturi, care pot realiza acțiuni de control pentru a verifica respectarea legislației în stabilirea drepturilor de pensie.

Verificările sunt efectuate în principal în trei situații:

  1. La stabilirea inițială a drepturilor de pensie – o verificare preliminară care are loc la momentul stabilirii drepturilor de pensie.
  2. Cu ocazia recalculărilor legale – atunci când legislația impune o recalculare, de exemplu, din motive de schimbare a stagiilor de cotizare.
  3. La solicitarea beneficiarilor – dacă un pensionar sesizează o posibilă eroare, acesta poate solicita o reanalizare a dosarului.

Mai mult, în cadrul autoverificărilor, CNPP poate iniția o analiză internă în cazul în care se identifică erori sistematice sau dacă există sesizări privind legalitatea calculului pensiilor.

Principalele tipuri de erori în dosarele de pensionare

CNPP a evidențiat o serie de erori frecvent întâlnite în dosarele de pensie, incluzând:

  • Erori de preluare a datelor: pot apărea din cauza introducerii incorecte a informațiilor din documentele justificative, afectând date precum stagiile de cotizare, veniturile asigurate sau gradele de invaliditate.
  • Erori de interpretare a legislației: interpretarea greșită a prevederilor legale poate duce la calcularea incorectă a stagiilor de cotizare sau a punctajelor de pensie.
  • Erori de raportare: uneori, datele comunicate de angajatori sau de către beneficiari sunt inexacte, ceea ce poate influența calculul pensiilor.
  • Erori de calcul al diferențelor: întâlnite în special în cazul recalculărilor, când se calculează greșit diferențele dintre sumele plătite și cele cuvenite.
pensii, pensie, pensia, pensionari, pensionar
SURSA FOTO: Dreamstime

Procedura de corectare și recuperare a surselor nejustificate

Atunci când se constată erori, casele de pensii sunt obligate să emită o decizie de revizuire care menționează diferențele între sumele plătite și cele legal cuvenite. Recuperarea sumelor plătite necuvenit are loc de obicei în termenul general de prescripție, care începe de la data constatării diferențelor. În cazul erorilor de natură materială sau a altor greșeli administrative, termenul de prescripție nu se aplică, iar recuperarea poate avea loc oricând.

Justificarea recuperării sumelor este realizată prin decizia de revizuire emisă de casa teritorială de pensii. Aceasta constituie un act administrativ care explică în detaliu erorile identificate, modul de calcul al sumelor de recuperat și temeiul legal al acestei recuperări.

Un proiect legislativ aflat în prezent la Senat propune o schimbare importantă în regimul sumelor recuperate de la pensionarii care au primit sume necuvenite. Această propunere prevede că pensionarii nu ar trebui să fie obligați să returneze sumele încasate fără drept, însă deocamdată nu a fost aprobată, iar legislația rămâne neschimbată.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.